De ce inselam femeile: Efectele secundare ale unei pianine usor dezacordate

Draga A.,

Din tacerea ta, inteleg exact ce imi convine. Si e mai simplu pentru mine sa continuu.

O mai stii pe Marusia? Cu pielea ei negricioasa si genele ei atat de lungi, incat prietenii ziceau ca ii trage curentul cand clipeste? Era cu doi ani mai mare decat noi, tocmai absolvise un colegiu la Milano si i-a convins pe cei de la Universitate s-o admita direct in anul doi. Asa ne-am pomenit cu ea in grupa si ne-am dat seama repede ca fata e cu adevarat venita dintr-o alta lume. Fiica a unui pictor care saracise la batranete, Marusia vorbea despre arta precizand nume si ani si curente de care noi, studenti lenesi, inculti si betivi, habar n-aveam. Marusia vazuse lumea – oricum, mult mai mult decat o vazuse oricare din noi – si, mai important, o vazuse intr-un fel nonturistic. Avea mai multe povesti decat oricare din noi, colegii ei, fii ai ploii adunati dupa cursuri in carciumile din preajma Universitatii.

Marusia avea sa-mi dovedeasca mie, pentru prima data, ca tu, draga mea A., ai acel al saselea simt pe care il dezvolta femeile pentru a depista orice miscare extraconjugala. Si tot datorita ei, aveam sa inteleg ca acest al saselea simt poate fi fentat.

Tu ai mirosit-o cu mult inaintea mea: ce atata Marusia in sus si-n jos? De ce ma suna toata ziua, ce tot am de impartit cu ea? Eu, sincer nevinovat, iti spuneam ca e doar o colega si ca primeste mai multa atentie decat celelalte pentru ca e mai inteligenta si mai interesanta decat celelalte. Si, imi spuneam, reciproca trebuie ca e si ea valabila. Dar faceai mici crize de gelozie cand auzeai ca iar e Marusia cu noi, cu baietii, la cate-o bauta. Ai inceput sa vii si tu pe capul nostru, ca sa analizezi lucrurile de aproape. Nu te-ai convins de inocenta ei: mi-ai spus ca se uita la mine intr-un anume fel. Mie imi venea sa rad. Mi-ai spus ca vorbeste cu mine intr-un anume fel. Te-am crezut naiva. Totusi, dupa luni de zile si cu mari eforturi, am reusit sa te fac sa accepti ca nu ma intereseaza fata aceea si ca nici eu n-o interesez pe ea.

Nici nu-mi dadeam seama atunci ca, in ambele privinte, te minteam.

Si mi-am dat seama intr-o zi de iarna: nu mai dormisem noaptea de cateva saptamani, pentru ca asa era in sesiune, trebuia sa platesc factura unui semestru de durere in cot. Aveam examen a doua zi si Marusia m-a sunat sa invatam impreuna. Ceea ce a picat la fix, cui ii place sa toceasca de unul singur? Si, pe la vremea pranzului unei zile geroase, cam ca astea de acum, m-am infiintat in fata usii ei, bine inarmat cu markere, pixuri, coli albe si cursuri ravasite.

Era prima data cand mergeam la ea acasa – chiar daca tu ma suspectai c-o vizitez des, dar nu vreau sa recunosc. Statea la parterul unui bloc vechi, cu apartamente micute, si de la intrare m-a luat de nas mirosul greu de ulei de in si vopsea neuscata. Holul ingust si intunecos era ticsit cu panze neinramate, dovada ca tatal Marusiei picta mai mult decat reusea sa vanda. Camera ei, in schimb, era ca o lada de zestre a unei bunicute nestiute. Mobila era de-o varsta cu apartamentul, anii ’50 probabil. Nu se mai face acum mobila din aceea, impecabil furniruita, cu zeci de usite si sertarase, gemulete cu marginile rotunjite si alte detalii chinuitor de migaloase de dulgherie. Cartile coplesisera numeric mica biblioteca si erau stivuite si deasupra ei, pana in tavan. De pat nu era loc, dar un studio extensibil asimetric, la fel de vechi, parea sa-i fie suficient subtiricii de Marusia. Perdelele erau dublate de draperii de catifea visinie, iar draperiile erau si ele pazite de persiene. Nicio raza de soare nu risca sa intre acolo nepoftita. Pe jumatate din lungimea unui perete, sedea o pianina ruseasca, a carei cutie de rezonanta devenise suport ad-hoc pentru cosmeticalele fetei. Doar pozele cu Marusia vizitand Domul si cartile de istorie aruncate pe recamier mai inviorau un pic o incapere care, altminteri, nu era decat extensia locuibila a unei fete cu gene lungi si ten cam prea intunecat.Vreme de vreo trei ceasuri, am invatat, am conspectat si am blestemat zilele de sesiune. Mama Marusiei ne aducea, din cand in cand, prajiturele de casa si cafea proaspata. Menajul asta accentua in mine senzatia de pensiune interbelica: dumneaei trebuia sa bata la usa si sa astepte pana cand Marusia binevoia sa descuie. Nu intelegeam de ce tine usa incuiata tot timpul; cand am intrebat-o, mi-a explicat ca asa se obisnuieste la ea in familie, mai ales pentru ca batranului pictor nu-i place sa fie deranjat cand lucreaza. Se poate sa ma fi pacalit, dar nu asta conteaza. Pe urma, ni s-a facut lene si am cazut de acord ca nu e atat de important un nenorocit de examen si ca ar fi mai bine sa ne facem ordine in idei mergand sa bem o bere. Ok, a zis Marusia, stai sa ma schimb. Si, cum stateam eu pe studio si repliam armata de markere si foi mazgalite, Marusia s-a indepartat un pic si, cu naturalete, a ramas in sutien si in chiloti.

Hm, mi-am spus, privind fascinat puful ala pe care fetele cu ten intunecat il au adesea inspre josul spinarii, iata ce inseamna o fata scolita la Milano, iata cum dispar inhibitiile provinciale atunci cand iei contact cu obiceiurile lumii bune. Si, ca sa-mi abat atentia de la o nepoftita erectie, am intrebat-o daca stie sa cante la pian.

Ea a zis ca da, ca stie un pic, ca stia mai mult odinioara, dar ca nu a mai exersat de multi ani, m-a intrebat daca vreau sa o ascult, i-am spus ca da, m-a pus sa-i promit ca n-o sa rad daca se incurca, apoi a ridicat capacul claviaturii si a inceput: cateva secunde de game, apoi traditionala Fur Elise. Dar numai pentru Beethoven n-aveam eu urechi atunci: ma intrebam de ce oare se ambitiona colega mea sa cante imbracata in chiloti si sutien. Ar fi putut sa-si traga ceva pe ea, nu? Milano, Milano, imi spuneam, dar aici nu mai e vorba de lipsa de inhibitii. Si mi-am adus aminte de toate predicile tale, de felul in care erai tu convinsa ca fata aceea are ganduri mai putin pudice la adresa mea.

Asta a contat foarte mult; a trebuit sa-ti multumesc pentru ca imi deschisesesi ochii. Altfel, as fi ramas intepenit pe recamier, holbandu-ma la surprinzatoarea mea colega de facultate si nestiind ce-ar trebui sa fac mai departe. Pe cand asa, in clipa in care ea s-a oprit un pic din cantat si s-a intors catre mine ca sa imi spuna:
- E usor dezacordata...
...in clipa aceea am vazut-o pe Marusia asa cum o vazusesi tu.
Nu am eu cine stie ce ureche muzicala, dar privirea ei era grav dezacordata. Am rugat-o sa cante Sonata Lunii. Orice pianist stie Sonata Lunii.

N-a ajuns niciodata la final.

Cand am atins-o era, deja, imoral de fierbinte. In timp ce eu ii atingeam spinarea cu unghiile, ofta si gemea in cel mai ingrijorator fel cu putinta, mai ales ca stiam ca e numai un perete de caramida intre noi si mama ei cea grijulie. Avea sanii destul de mici, dar mogaldetele pareau sa aiba viata proprie, altfel nu-mi explic de ce simplul fapt ca-i atingeam facea sa-i tresara necontrolat umerii si genunchii. Sarutul ei era tropical, umed si incins totodata, iar intreg freamatul ei era un spectacol infiorator pentru lipsa mea de experienta. Cand mi-am coborat degetele mai jos de pubis am crezut ca am de-a face cu o criza de epilepsie. A fost mai mult erotism in gesturile ei necontrolate decat puteam suporta asa, pe nepusa masa, intr-o camaruta a carei tensiune imi apasa tamplele: am ejaculat exact in clipa in care ea se pregatea sa imi deschida cureaua blugilor.

A trebuit sa contramandam faza de platou. Am invocat o scuza tampa, cum ca nu as vrea sa intre maica-sa peste noi. I-a fost destul de greu sa inteleaga, dar nu aveam de ales decat s-o tin pe-a mea. Nu-mi permiteam sa ma fac de ras. Dar m-am silit sa dreg situatia pe cat de bine cu putinta, lasand mult loc de „va urma“.

Cand m-am vazut cu tine, in seara aceea, dupa ce am baut una sau doua beri cu Marusia, eram vesel si mai stapan pe mine ca niciodata. Dar, ce ironie, tu n-ai mai avut nimic de comentat. Al saselea simt era intr-un mic concediu. Ne-am uitat impreuna la Ally McBeal si, cand radeai la cate-o scena mai vesela, ma gandeam la frumusetea ta vie, solara, lipsita de complicatii inutile. Ma gandeam apoi la Marusia si la farmecul ei nocturnal, sofisticat ca o inmormantare imparateasca. Nu-mi dadeam seama care dintre cele doua tipuri de frumusete era mai potrivit pentru mine. Dar n-aveam atunci prea mult chef de ganduri profunde. Aveam o problema de rezolvat: lucrurile intre mine si Marusia erau intr-un punct din care eram obligat sa le imping inainte, pana ca ele sa poata da inapoi. Ar fi fost prea riscant pentru orgoliul meu masculin sa las ca o semi-idila sa-si gaseasca finalul intr-o ejaculare precoce.

Am obosit. Data viitoare iti voi spune mai multe. Sper, doar, sa citesti. Cum ti-am mai spus: nu e niciodata prea tarziu sa-ti afli povestea.

De ce inselam femeile:Aritmetica simpla

Draga mea A. care nu dai niciun semn de viata, probabil pentru ca nu merit,

Ma gandesc ca Dumnezeu trage cateodata in fata noastra niste linii cu creta, pe care noi abia apucam sa le vedem cu coada ochilor, trecand peste ele. E o voce care ne spune ca ar fi trebuit sa ne oprim acolo, dar cine are timp s-o asculte? Si-apoi, cine mai asculta voci in ziua de azi? Si abia cand raman in urma noastra, liniile astea de creta, atat de greu perceptibile initial, devin transee militarizate, in care soldati inarmati cu propriile noastre slabiciuni au o singura datorie: sa nu ne mai lase sa ne intoarcem in Gradina Raiului.

Ei bine, draga mea A., in zilele acelea ma indreptam cu nepasare catre o astfel de linie. Viata
mea simpla si normala, viata barbatului monogam – fie el unul cu greseli – se apropia de sfarsit. Linia de creta era in fata mea, era trasa, aproape ca o simteam, era in aer mirosul clipei aceleia in care regula se transforma in exceptie, iar exceptia devine regula. Dar n-am putut misca un deget pentru a-mi schimba soarta. Si cred ca nici n-am vrut.

Cand am terminat cu examenele din iarna aceea, noi, colegii de grupa, am hotarat sa mergem la discoteca, sa bem si sa dansam si sa ne bucuram de primavara care statea sa vina. Ai vrut sa mergi si tu. Nu prea mi-a convenit, pentru ca stiam c-o sa fie si Marusia pe-acolo si asteptam ca mica noastra poveste secreta, ignorata de nevoie in ultimele doua saptamani de sesiune, sa-si gaseasca loc pentru episodul doi. Dar nici nu puteam sa te refuz. N-aveam chef sa raspund mintind la un lung sir de „de ce“-uri. Si, pana la urma, tu erai iubita mea cea adevarata si n-aveam niciun chef ca preocuparile mele extraconjugale sa ma faca sa-ti refuz vreodata micile capricii. Marturisesc, mi-era un pic de frica. Dar sansele ca Marusia sa se dea de gol erau zero: ce-ar fi putut ea spune, ce-ar fi putut povesti, cu ce ma avea ea la mana pana la urma? Tu, de cealalta parte, pareai in continuare a-ti tine in amortire acel al saselea simt muieresc, care depisteaza derapajele extraconjugale. Mi-am zis doar ca o sa trebuiasca sa beau mult, asa incat sa-mi creez, profilactic, un alibi pentru eventualele gesturi necontrolate.

Cum naiba, din cei treizeci de oameni cati erau acolo, bataindu-se pe picioare si nadusind pe spinare si ciocnind si golind pahare, te-ai gasit tu sa te lipesti tocmai de Marusia, draga mea A., asta n-am putut-o pricepe. Ce magnetism pervers, ce ironie a sortii v-a apropiat pe voi, sub curcubeul ala schizofrenic de lasere si stroboscoape? Ati vorbit mult, nu-mi imaginam ce subiecte de conversatie vor fi gasit doua fete atat de diferite. Ati inceput sa dansati impreuna, cu detasarea aia semi-erotica a fetelor heterosexuale care se ating in joaca. Ati devenit mai lascive cu fiecare pahar de vodca tonica. Iar mie, din momentul acela, nu mi-ati mai dat nicio sansa.

Frumusetea nu e intotdeauna supusa legilor matematicii. Dar atunci, era aritmetica elementara: frumusetea ta plus
frumusetea ei egal doza dubla de frumusete. Supradoza, pentru un tampit ca mine, gata sa devina un afemeiat ordinar. Stateam pe canapelele de vinilin, ca unul care nu-si da seama ce i se intampla si ma holbam la voi: tu dansai cu entuziasmul celei care stie sa se bucure de viata, fara a avea nimic de ascuns; ea, dimpotriva, dansa purtand povara secretului nostru, cu gratia dezordonata a celei intrate in vartejul pacatului. Tabloul feminitatii era complet si simplificat ca o schema logica: ingerul si demonul se intrupasera distinct, iar cele doua trupuri se reuneau acum cu nonsalanta, cantand la patru maini o partitura scrisa pentru doua.Patru maini, patru sani, patru picioare lungi, patru fese stranse sub fustele mulate pe care le cerea moda inceputului de mileniu, patru ochi dizolvati in etil si vibratii.

Si, la un pas de voi, eu, vremelnic posesor al acestei intregi frumuseti, ma simteam ca bisnitarii de pe vremea lui Ceausescu: acumulasem mai multa bogatie decat mi se permitea si, in loc sa-mi urlu fericirea, in loc sa-mi celebrez victoria, trebuia sa tac malc si sa tin numai pentru mine satisfactia unei averi ilicite.

Dar cine restrictionase dreptul meu la frumusete? Ce expozitie de pe lumea asta are un singur tablou, ce poet scrie o singura poezie? De ce femeile trebuia sa se supuna altor reguli? De ce trebuia sa fie numai una? De ce mai multe inseamna nimic? Ce defecte de fabricatie ale societatii te faceau sa-mi interzici s-o ating pe cea pe care chiar tu o atingeai?

Nu prea aveam multa minte, pe vremea aia, si din putina mea experienta nu puteam gasi raspunsul la aceste intrebari. Nu l-am prea gasit nici astazi, ce-i drept, dar intre timp am invatat sa nu-mi mai bat capul cu intrebari tampite.

Ceea ce conteaza, in povestea asta, e ca noaptea aia a schimbat ceva in mine. Pana atunci, calcasem stramb cu constiinta ca fac ceva ce nu se cuvine. Dar ce putea sa nu se cuvina cand era vorba doar de frumusete? Frumusete bruta, frumusete recunoscuta de public, frumusete care, iata, se recunostea chiar pe ea insasi. Pana atunci, gresisem fara voie. Gresisem pentru ca nu putusem spune nu carnii, pentru ca avusesem de stins niste frustrari adolescentine, pentru ca fusesem curios sau pentru ca fusesem slab. De-atunci inainte, aveam sa gresesc pentru ca asta voiam.

Pe moment, nu stiam prea bine asta. Ma drogam cu frumusetea voastra insumata si combinata cu mult alcool si imi spuneam intruna ca noaptea aceea nu se va repeta niciodata.

Da, draga mea A., eram tanar si prost si uitasem de povestea Micului Print.

Si chiar asa, draga mea A., cum era povestea aia a Micului Print?

De ce inselam femeile:Zilele Duble

Ca sa vezi, draga mea A.,

Joia trecuta te-a vazut cineva, un vechi prieten de-al nostru, mergand pe strada cu iubitul asta nou al tau. L-am intrebat cum aratai, si mi-a zis exact ca erai foarte luminoasa.

Trebuie ca asta e partea frumoasa a dragostei, felul in care ne face sa fim luminosi. Imi spune ca, poate, sufletele noastre sunt aidoma Lunii, niste sateliti naturali ai dragostelor noastre, fara razele carora am fi doar piatra si vant, siliciu prafuit si negurat.

Dar atunci, in zilele cele mai de primavara ale vietii noastre, nu prea stiam treaba asta. Eram, pe vremea aceea, precum oamenii din vechime, care credeau ca Luna poate lumina de una singura, ba ziceau chiar ca ar fi cea mai mare si mai luminoasa dintre stele. Cata onoare acordata unui biet bulgare de raceala...

Ca in povestea copilului nestiutor, care spune ca Luna e mai buna decat Soarele, pentru ca ea ne aduce lumina noaptea, cand e intuneric, nu ziua, cand nimeni n-are nevoie de ea, draga mea, incurcasem rau borcanele, incercand sa rezolv, cu gramul meu de minte, incalcitele rebusuri ale sufletului. Dar o sa ma ierti, desigur, pentru ca stii si tu ca lucrurile stau intotdeauna pe dos cand esti tanar.

Si uite-asa, cand peste dragostea ta, s-a adaugat dragostea Marusiei, lumina care cadea peste mine m-a coplesit si m-a umplut de viciul mandriei. Ma simteam eu insumi atat de frumos si atat de iubit, incat n-am putut sa nu fac greseala cea mai mare dintre toate: m-am indragostit de propria-mi persoana.

N-a durat mult povestea dintre mine si Marusia. Masurand-o cu ceasul
omenesc, a fost vorba de vreo luna de zile. Dar sufletul meu era atat de dilatat de extaz atunci incat fiecare zi era mai lunga decat o vesnicie, iar noptile, crede-ma, erau si ele niste mici vesnicii albe.

Devenisem, intr-o clipa, un navetist al iubirii. Ma inchinam lui Cupidon cu doua maini, caci toate durerile mele disparusera. Te iubeam pe tine, pentru ca erai a mea, o iubeam pe ea, pentru ca te completa pe tine. Si, trecand de la una la alta, ma iubeam pe mine, pentru ca ma descopeream mai viu ca niciodata, stapan al unui izvor de energii
trupesti si sufletesti de care nu ma crezusem niciodata capabil.

Sexul devenise o minune. Meniul cu doua feluri era, de buna seama, mult mai hranitor. Ma simteam ca-ntr-o simfonie, alternand natural
intre lento si allegro, fara sa ma mai chinuie perspectiva monotoniei. Cand eram cu tine, faceam dragoste in numele echilibrului, asa cum numai oamenii care isi cunosc bine tabieturile sunt in stare. Cand eram cu ea, faceam dragoste in numele dementei, asa cum numai oamenii care n-au ajuns sa-si vada partile rele pot face. Cu tine, parca incercam sa uit ca viata
poate fi, uneori, prea complicata. Cand eram cu ea, faceam dragoste ca sa imi aduc aminte ca viata e frumoasa.

Eram doi oameni intr-unul singur, iar constiinta mea dormea ca un prunc: mi se parea ca, daca unul dintre cei doi „eu” va ajunge in Iad, celalalt sigur va fi primit in gradina Raiului. Si, cum iti spuneam, nu-mi dadeam deloc seama ca meritul e al vostru, nu al meu. Uitasem ca Luna nu lumineaza de una singura. Dar Dumnezeu, care are un fin simt al ironiei, stie nu doar sa umple nimicul de maretie, ci si sa readuca maretia la stadiul de nimic. Si Dumnezeu era deasupra.

Asa, draga mea A. Si, dupa ce vreo doua saptamani de zile am fost un muncitor cu doua norme, dormind cate trei-patru ore pe noapte, cu indulgenta, incepusem deja sa ma simt ca un zombie al amorului. Si stiu ca, in toata fericirea mea erotizata si bigama, ajunsesem incat de-abia asteptam ca uneia dintre voi doua sa i se intample micul necaz lunar, asa incat sa-mi pot trage un pic sufletul – cum zic sportivii. Numai ca, dupa cum iti ziceam, finul simt al ironiei divine s-a aratat din nou: si, cand a fost sa vina ziua, a fost aceeasi pentru amandoua.

Nu rade, te rog, nu rade. Daca n-as fi stiut ca nu va sta in puteri, as fi crezut ca e o conspiratie. Fronturile de est si de vest incheiasera armistitiu in aceeasi zi. Eram amuzat, dar si un pic nervos. O anume parte din mine se invatase repede cu un anume regim de functionare si, chiar daca paruse sa simta nevoia unei relaxari, in niciun caz nu se putea obisnui cu o pauza totala de activitate. Si, in felul acela ciudat in care viata
stie sa rada de noi, acest incident fiziologic avea sa scurteze la patru zilele dezmatului meu.

Ziua 1. Cele doua zane ale mele au devenit, simultan, nervoase si nesuferite. Asta a avut darul de a ma da un pic jos de pe norisorul pe care ma cocotasem. Numai ca, daca in cazul tau nu ma deranja sa-ti suport toanele menstruale, pentru ca erai prietena mea si asa merge treaba cand ai prietena, in cazul ei chiar m-au iritat cateva rautati gratuite. Povestea mea cu ea era bazata exclusiv pe nebunie si frumusete, o vedeam mai presus de maruntisurile mizerabile ale vietii si nu m-as fi asteptat ca prajitura asta sa se acreasca brusc, la comanda unei perechi de ovare. Altfel spus, alaturi de tine eram dispus sa stau la bine si la rau. Alaturi de ea, doar la bine.

Ziua 2. In consecinta, dintr-un motiv marunt, eu insumi am devenit nervos si nesuferit. Tie ti s-a parut stranie si inexplicabila proasta mea dispozitie, dupa o perioada in care ma vazusesi fericit si crezusesi, probabil, ca fericirea mea ti se datoreaza exclusiv tie. Si, normal, exact atunci te-ai gasit sa ma intrebi daca te mai iubesc, daca nu cumva am pe altcineva si alte prostioare de genul asta. Am negat cu lejeritate, amuzat in sinea mea de faptul ca nu-ti trecuse prin cap sa ma intrebi asa ceva intr-una din zilele in care musca imi statea mult mai bine pe caciula. Eu radeam, tu ai inceput sa plangi si m-ai pus sa jur ca n-o sa te parasesc niciodata. Ce ti-o fi venit? Ma rog. Am jurat.

Ziua 3. Aveam insomnii. Nu-mi puteam reveni la bioritmul normal si ma scotea din sarite perspectiva de a nu putea profita de micul concediu de odihna genitala. Organismul
meu se invatase cu narav si a trebuit sa ma masturbez. Si, cand am inchis ochii, cautand in minte imaginea unei femei care sa ma ajute sa duc treaba la bun sfarsit, am incercat sa ma gandesc la tine si la Marusia impreunate, ca atunci cand dansaserati impreuna. N-am putut. Drept pentru care, am incercat sa ma gandesc la voi separat. Nu ma excita deloc imaginea. A trebuit sa-mi aleg o straina.

Ziua 4. Eram cu nervii intinsi la maxim. Nu mai dormisem ca omul de aproape trei saptamani. Ma simteam in continuare plin de viata, numai ca viata care ma umplea nu mai avea parfumul acela floral de pana atunci. Aveam presentimentul ca sfarsitul extazului meu e aproape si am devenit sclavul premonitiei. Viata din mine isi cerea dreptul la masochism, la tragism, la ceva care sa compenseze fericirea mea de pana atunci. Si nu ma puteam lasa la mana destinului. Asa ca, fara sa stiu nici eu prea bine de ce, am hotarat sa pun capat povestii mele cu Marusia. Prin sms, ca sa condimentez cu cinism un ghiveci sentimental altminteri foarte incoerent. I-am comunicat aceasta decizie arbitrara si unilaterala fara nicio urma de remuscare. I-am spus ca-i redau libertatea. De fapt, mi-am redat-o mie.

Si am reusit: in noaptea aceea, am dormit ca un prunc.

Si, inca o data, m-am intors la tine plin de entuziasm si chef de viata, ca dupa o secreta petrecere a burlacilor. Spunandu-mi, desigur, ca o sa fiu numai al tau pentru totdeauna. Dar cine-as fi eu daca as fi in stare sa invat macar din propriile greseli?

Ei bine, draga mea A., asa mi s-a spus: ca aratai luminoasa joia trecuta. Ma bucur pentru tine. Pentru o clipa, candva, am fost si eu luminos, si de atunci am stat numai cu ochii in soare, in speranta ca voi regasi clipa aceea.

De ce inselam femeile:Lupta inegala

Draga mea A.,

Unde ramasesem? Era, deci, prin 2001 cand incepusem sa te iubesc in cunostinta de cauza. Dar Pamantul se invartea in jurul Soarelui cu 100.000 de kilometri pe ora si, chiar daca nu ne-a luat ameteala de la atata viteza, primavara s-a facut implacabil vara, iar vara, sa stii, e un anotimp ciudat: pe cat de mult ii iubeste pe indragostiti, pe atat de dusmanos poate sa fie cu relatiile astea monogame si de durata.

Si cat de bine mi-am dat seama de asta, intins alaturi de tine pe cearsafuri, prin Costinesti ori Vama Veche. Atatea fete care pareau ca-si lasa enigma in paza catorva fire de nylon, atatia sani care te priveau ostentativ in ochi, unii mici cat un panseu filosofic, altii mari cat o liturghie, atatea fese pline de aroganta in lupta lor cu razele ultraviolete, atatea pulpe condimentate cu nisip, asteptand parca sa fie consumate urgent de o pereche de umeri mai indrazneti... Chiar si cei cativa exhibitionisti care isi expuneau ostentativ madularele frustrante, ca si cum nu si-ar fi dat seama ca, in plimbarea lor nuda, trecusera de mult atat de meleagurile Africii, cat si de zona rezervata nudistilor, toate si toti ma faceau sa ma simt, din nou, exclus din marea fornicare a capitalismului estival.

O cantitate memorabila de bere m-a facut sa trec cu relativ succes peste toata aceasta masinarie infernala si sa razbun cu nonsalanta, intre coapsele tale, toate relele unei lumi care nu stiu exact de ce ma enerva: pentru ca era prea plina de pacat sau pentru ca ma forta pe mine sa ma simt exclus din mijlocul ei. Si, intr-una din serile acelea, mi-am dat seama ca, oricat de mult mi-as fi dorit sa simt in palma caldura unui fluture nou, de fapt, nu cautam sa te insel.

Caci, pe buna dreptate, poti sa inseli floarea cu gradina? Poti sa inseli copacul cu padurea? Poti sa inseli piatra cu muntele?

Intr-o clipa, mi-a fost limpede cat de nedreapta este situatia ta si cat de nedreapta este lupta mea. Caci nu cu o alta femeie trebuia sa ma imparti pe mine – chiar daca, pentru o clipa, poate parea ca asa se intampla – ci cu toate femeile. Nu era un concurs cinstit. Nu era un concurs intre frumusetea ta si frumusetea unei alteia, ci intre frumusetea ta si frumusetea tuturor celorlalte. Tu, cu multe bune si putine rele, erai totusi o experienta limitativa. Ochii tai erau frumosi si cand erau veseli, si cand erau tristi, dar erau numai doi. Sanii tai puteau tremura uneori, sau puteau fi suparaciosi altadata, dar pentru mine erau mereu aceiasi. Cu tine puteam sa fac dragoste in multe feluri, pe cand cu celalalte as fi putut face dragoste in nenumarate feluri. Orgasmul tau putea fi astazi unul si maine altul, orgasmul lor era tot timpul altul.

Si, cel mai grav dintre toate, era ca in oglinda ta ma privisem deja destul de mult. In oglinzile lor as fi putut, teoretic, sa devin mereu altul. Nu o viata
dubla imi lipsea, asa cum crezusem, ci posibilitatea de a avea atat de multe vieti incat, in serile mai triste, sa cred ca sunt nemuritor. Atat de bine mi-am inteles atunci instinctele extraconjugale incat, pentru o vreme, realitatile s-au inversat: nu ma mai intrebam de ce a trebuit sa ma nasc eu cu boala curiozitatii nesatule; ma intrebam de ce, daca totul e asa limpede, mai exista totusi si barbati dispusi sa-si sacrifice perspectivele atat de largi in numele unei singure fete.

Sa presupunem, imi spuneam, ca, totusi, faptul ca deveneam si imi asumam incet, dar sigur, destinul unui afemeiat, e un handicap al meu. De ce, atunci, lumea asta care tolereaza si chiar sprijina alte forme de devianta sexuala, precum homosexualitatea, te va cataloga ca fiind un nenorocit daca te arati curios fata de alta femeie? De ce lumea asta, care te incurajeaza in principiu sa iubesti cat mai multi oameni, te judeca aspru atunci cand, in loc sa iubesti o singura femeie, vei iubi mai multe? Dar ce zic? Nici macar asta nu mai e o problema, sa iubesti mai multe femei, caci si divortul e o institutie de incredere in ziua de azi; doar ca nu trebuie sa faci greseala sa le iubesti in aceeasi perioada a vietii, ca sa nu zic in acelasi timp – desi si asta mi-ar fi placut, sincer sa fiu. De ce lumea se lasase ghidata de regulile inventate de gelozie si imi luase astfel pentru totdeauna posibilitatea de a fi sincer cu tine? De ce ajunsesem sa supunem oamenii acelorasi reguli care se aplica obiectelor? Ce inseamna monogamia, daca nu oficializarea unui drept de proprietate asupra unui organ sexual?

Or, asta vrea o femeie? Statutul de unic proprietar, cu acte sau fara, asupra unui amarat de corp cavernos si cu eficienta negarantata?

In secunda urmatoare, desigur, am incercat sa fiu cinstit cu mine si sa imi sustin pledoaria inversa: cum m-as simti eu daca tu ai incerca ceva nou? Te-as mai iubi daca ar trebui sa te impart cu altul? Nu. De ce? Nu stiu, deocamdata. De ce atunci eram tentat sa iti cer sa masuram dragostea in unitati diferite? Si, vai, lucrurile sunt chiar mai incalcite: lumea asta, oricat de aspru i-ar judeca pe afemeiati, e mult mai rea cand vine vorba de femeile usoare. Sunt nedreptatit si, totusi, privilegiat.

Da, draga mea, astfel de probleme aveam eu, intr-o noapte de vara, in timp ce tu dansai si radeai si imi spuneai ca ma iubesti, in timp ce alcoolul alimenta in mine dorinte intunecate, in timp ce Pamantul se invartea in jurul Soarelui cu 100.000 de kilometri pe secunda. Si multe asemenea veri aveau sa mai treaca peste noi, gasindu-ne de fiecare data cu un raspuns in plus, dar niciodata ajunsi la capatul intrebarilor.

De ce inselam femeile:Handicapul pierdut

Draga A.,

Cand m-am obisnuit din nou cu gandul ca am nevoie de escapade sexuale si am ales sa fac ceva in sensul asta, m-am pomenit pus intr-o situatie destul de jenanta: nu aveam niciun fel de succes. Facultatea se terminase, nu mai aveam timp de pierdut printre studente debusolate, dintre care sa-mi aleg o eventuala partenera de flirt. La serviciu, nu se punea problema socializarii, printre cele cateva colege total neispititoare, fie pentru ca erau maritate, fie pentru ca erau de varsta maica-mii, fie pentru ca natura fusese generoasa cu ele in alte privinte decat aspectul fizic. Imi ramaneau serile de weekend, pe care insa trebuia sa le petrec cu tine si in care se propasea, la scara redusa, frustrarea litorala despre care ti-am vorbit: mergeam in baruri si cluburi pline de ispite, dar trebuia sa ma multumesc numai cu tine, simtindu-ma deci ca un caine cu teritoriul limitat de lungimea lantului. Din cand in cand, cainele primea, dintr-un motiv sau altul, cate o seara cu program liber-ales: cand nu aveai chef sa iesi sau cand erai plecata din oras sau cand binevoiai sa ma lasi la traditionala "bere cu baietii". Si atunci, cu lacomie, atacam prima fata la indemana: evident ca nu ma alegeam cu nimic.

Timpul ma presa: trebuia sa rezolv problema – de la a-i afla numele pana la a o duce in pat – intr-o singura noapte. Asta ma obliga sa fiu un negociator prost si penibil. Nu-i de mirare ca tentativele mele de flirt se izbeau de refuzuri a caror rusine trebuia s-o inec rapid in alcool si s-o uit inainte de a da ochii cu tine. Fiecare astfel de flit, fiecare escapada ratata ma umpleau de amaraciune si ma faceau sa te privesc asa cum un vietas isi priveste celula in care isi va ispasi pedeapsa. Ajunsesem atat de terorizat de gandul ca nu sunt in stare sa-mi obtin gramul de libertate sexuala incat devenisem foarte uracios cu tine si ma gandeam tot mai serios ca ar trebui sa caut motive pentru a ne desparti. Te iubeam, desigur, dar imi spuneam ca dragostea mea devenise una casnica, una lipsita de magie, una care nu mai merita sa traiasca mult. Dar nici solutia asta nu era viabila: refuzurile primite in ultima vreme sapasera cratere mari in respectul meu pentru mine insumi si ma temeam ca, renuntand la tine, nu mi-as mai gasi niciodata pe altcineva care sa ti se compare. Eram, deci, prins intr-o capcana jalnica: incapabil sa-mi condimentez un pic viata
amoroasa, prea las ca sa mi-o pot schimba radical.

Si, intr-o buna zi, am citit undeva – sau mi-a spus cineva – ca femeile singure, creaturi ale superficialitatii si iluziei, nu sunt intotdeauna capabile sa emita un set de criterii obiective pe baza carora sa-si aleaga partenerul sexual, asa ca prefera sa importe aceste criterii prin imitatie. Sau, varianta pe scurt:
- Femeile nu aleg un barbat frumos, ci un barbat care beneficiaza de compania unor femei frumoase.

Asta, cu siguranta, a fost o revelatie pentru mine. Asa ca am schimbat, brusc, strategia. Tu erai frumoasa – nu doar dupa standardele mele, ci si dupa ale comunitatii. Asa ca trebuia sa profit de tine pentru a cuceri teritorii noi. Pana la urma, tu erai jumatatea mea si normal ca nu puteam sa seduc pe altcineva daca ma prezentam la intalnire cu o singura mana si un singur picior. Ce orb fusesem! Prima victima a farmecelor tale a fost o fata cu parul lung pe care, spre rusinea mea, marturisesc ca nici nu mai stiu cum o cheama. Poate Anda, poate Andra, poate altfel. Am ochit-o in micuta discoteca si am privit-o insistent, peste umarul tau, pana am fost sigur ca ne-a observat impreuna. Apoi am jucat un pic de teatru: o priveam pe ea constient ca ma vede cu coada ochiului, dar intorceam capul brusc, ca si cum n-as fi vrut sa fiu observat, atunci cand ea se uita fix la mine. Si ma prefaceam interesat si aproape fericit alaturi de tine – pastrand totusi un aer de blazare si plictiseala, suficient cat sa justifice minutele in care aveam s-o fixez din nou cu privirea. Era ca un joc de societate. Stiam ca trebuie sa dozez ocheadele cu precizie, asa incat mesajul meu sa nu fie "Am o iubita, dar sunt nefericit si din cauza asta ma holbez la tine", ci "Am o iubita si sunt foarte fericit, dar ti-as putea da si tie o sansa".

Si a functionat. A doua seara m-am intors acolo fara tine si n-a mai fost nevoie de mare lucru. Dimineata de Duminica m-a gasit bandu-mi cafeaua intr-o garsoniera curatica, langa o fata imbracata in halat de baie si un motan gras si alintat, bucuros ca reusisem, inca o data, sa fentez monogamia. Mi-a fost frica sa fac schimb de numere de telefon cu ea. Probabil ca, din cauza asta, am si uitat, mai apoi, cum o cheama.

Si, vreo doi ani de zile, am dezvoltat pana spre perfectiune mica mea strategie de marketing
: ma duceam in cateva cluburi cu cliente fidele, ca sa pot scoate peste o saptamana sau doua unditele pe care le aruncam azi. Aveam grija sa nu ma mai grabesc: pana la urma, nu cerseam favoruri sexuale de la nimeni. Ba dimpotriva, eu eram cel dispus sa-si piarda o noapte si sa-si riste o relatie pentru a ma apleca, cateva momente, asupra frumusetii unei oarecare. Nu riscam sa ma apropii decat de cele care dadeau suficiente semne de interes, si cand o faceam aveam grija sa incep cu un discurs vag arogant si chiar un pic misogin, tocmai pentru a-i intari fetei convingerea ca eu sunt cel care are ceva de oferit – desi, in sinea mea, stiam ca e invers. Imi era greu sa cred cat de masochist poate sa fie sufletul femeii, care atat de greu se lasa cucerit cu rugaminti si atat de simplu cedeaza in fata umilintei. Ba chiar, dupa primele trei sau patru reusite destul de rapide, ajunsesem chiar in situatia in care eu refuzam avansurile, pentru ca vizibilul meu succes imi adusese pe cap cateva dintre acele fete carora sexul parea sa le fi lipsit de-o vesnicie si care se ofereau intr-un fel atat de evident, incat nu aveam niciun chef sa le umplu golurile cronicizate. Dar si ele imi erau de folos intr-un fel, pentru ca iti vorbeam tie despre ele si chiar ti le aratam, cand aveam ocazia, ca exemplu de necontestat al modului meu exemplar de a-ti fi fidel.

Devenisem mai inteligent decat dusmanul si imi convenea de minune treaba asta. Dar, asa cum spun batranii, draga mea A., unde-i minte multa, e si prostie cu carul, iar eu aveam in curand sa cad din nou in capcana propriei mele mandrii.

De ce inselam femeile: Lumea de dincolo

Draga A.,

Cateodata, cand trec printr-o pasa ceva mai misogina si-mi vine sa ma rafuiesc, in gand, cu specia femeiasca, imi spun ca anii aia au fost un lung sir de promisiuni incalcate. Promisiuni pe care mi le faceam mie, in dimineti cu suflet greu si testicule usoare, convins c-o sa le respect. A zecea va fi ultima si ma voi intoarce exclusiv la tine. Ba nu, a zecea fara a socoti ce s-a intamplat inainte sa te cunosc. A zecea fara a socoti ce s-a intamplat inainte sa te cunosc si fara sa te pun pe tine pe lista. Ba a cinspea va fi ultima. Ba a douazecea, e cifra rotunda. Ba a treizecea sau la 30 de ani, care din ele se va intampla prima...

Dar alteori, de cele mai multe ori, cand ma uit in urma si nu pot sa neg ca anii aia au fost cei mai frumosi din viata mea, imi dau seama ca ar fi, din partea mea, o mare nedreptate si o si mai mare minciuna sa reduc totul la niste nume adunate. Ca un batran sportiv care isi spune, cand e trist, ca viata
lui se reduce la o vitrina plina de trofee, iar cand e vesel isi aduce aminte cu cata munca le-a castigat si cu cata bucurie le-a primit. Pot sa reduc totul la sex? Poate ca da. Pentru ca actul sexului ingloba in el bucuria cunoasterii reciproce, bucuria adevarului imposibil de rostit altfel, bucuria pe care ti-o da perspectiva unui zambet inca nezambit, bucuria de a fi rupt, cu cele mai rudimentare mijloace, barierele construite cu cinica migala de o lume care nu mai face diferenta intre bine si rau.

Sa ma opresc din pacat, imi spuneam din cand in cand. Dar ce pacat e acela care nu raneste pe nimeni?

Pe tine trebuia sa te mint si nu-mi placea deloc sa fiu mincinos, dar nu aveam de ales. In schimb, in cealalta lume a mea, nu minteam aproape niciodata. Si cand minteam, o faceam mintindu-ma mai intai pe mine. Celelalte ma acceptau asa cum eram, iar eu le acceptam asa cum erau. Si era uimitor cat de usor ne puteam satura din firimiturile ramase de la ospatul celorlalte realitati. Fara minciuna, lucrurile mergeau minunat. Puteam vorbi cu ele despre orice; sinceritatea nu ma putea costa nimic. Daca s-ar fi rupt un flirt din cauza sinceritatii, n-ar fi fost nicio paguba: invatasem ca, daca deschizi ochii si bei suficienta bere, afli repede ca traiesti in lumea tuturor posibilitatilor. Invatasem insa si altceva: cu cat eram mai relaxat si mai sincer, cu atat mai aprinsa era atractia. Fetele sunt niste creaturi imbibate in masochism, functioneaza adesea dupa principii vaginale, unde micile dureri anticipeaza marile placeri. Cu cat le judecam mai sincer si mai aspru, cu atat pareau mai dispuse sa se lase cunoscute mai indeaproape. Ca intr-o vizita la ghicitoare, sinceritatea mea enervanta, exagerat de rautacioasa uneori, deschidea in ele o supapa ciudata, aproape obligandu-le sa-si expuna unui ochi oracular cele mai ascunse secrete.

Cuvintele astea doua, comunicare si comuniune, au aceeasi radacina semantica. Eu n-am facut decat sa invat cum poti deturna, in doi parteneri ocazionali, nevoia sufletului de comunicare intr-o nevoie a trupului spre comuniune. Daca tu ai fi fost prietenul meu din copilarie, fetele celelalte erau prietenii efemeri, pe care ti-i faci impartind un compartiment de tren ori terasa unei pensiuni estivale. Probabil ca de aici venea si satisfactia: caci, de multe ori, ajungi sa fii mai sincer cu cel care iti era strain acum jumatate de ora decat cu propria familie. Si-apoi, momentul in care hainele nu mai incurcau pe nimeni. Doamne, draga mea A., acum stiu bine: nu stii nimic despre o femeie daca n-ai facut dragoste cu ea. In lumea sexului, femeile intra ca in moarte: nu mai conteaza ce-au fost si ce-au facut inainte de-a ajunge acolo.

Acolo, pe taramul epidermei, al mucoaselor si al fluidelor, nu mai ramane nimic din ceea ce lumina zilei poate marturisi. Timidele devin amazoane, stapanele devin sclave, constitutiile firave devin feroce, trupuri de otel se inmoaie si tremura in spasme, ochii hipnotici invata sa stea inchisi, mutenia devine vocaliza, in timp ce guri neobosite nu mai pot silabisi, sanii mici ca azimele umplu palmele la fel de bine ca rudele lor dospite, spiritele artistice se afunda in kitsch, dupa cum sufletele simple se fateteaza ca diamantele, bisericoasele isi canta pacatul, necredincioasele vorbesc cu Dumnezeu, diferentele dispar pe de-a-ntregul si reapar alchimizate, in numele unei diversitati si mai ample.

Dar, asa cum iti spuneam si la inceput, nu mereu ma gandesc la asta. Fiecare numar de telefon scris cu ruj pe oglinda din baie pe care trebuia sa-l sterg amuzat, fiecare periuta de dinti pe care trebuia s-o arunc grijuliu, fiecare prezervativ, fiecare fir de par nebrunet pe care trebuia sa-l adun de pe cearsafuri, de pe covor sau de pe bancheta masinii, ca un infractor profesionist care distruge probele, fiecare rest de guma de mestecat pe care trebuia sa-l dezlipesc, in chinuri vesele, din parul pubian – altfel spus, fiecare dimineata de dupa – ma apropia de ziua in care aveam sa-mi dau seama ca particip la un concurs fara castigatori. Incetul cu incetul, mi-era tot mai limpede ca, pana la urma, nu exista decat una. Aceea. Dar erai tu aceea sau mi se paruse?

Da, draga mea A., trebuise sa aflu eu insumi ce mi se spusese mai de mult: cu cat inveti mai mult, cu atat stii mai putin. Si inca mai aveam de invatat.

Ma binedispune gandul ca iti pot povesti toate astea. Iti multumesc ca ai rabdare cu mine. Sper ca ti-e bine.

Primavara ..... Poezie ....deschisa .... :D

PRIMĂVARA



S-a deschis un bobocel
Roşu la culoare
Ca o puţă de căţel
Care stă la soare

Iar o floare de salcâm
A căzut săraca
Într-o balegă din drum
Ce-o căcase vaca

Un berbec aruncă-jur
Câte-o căcărează
I-a intrat un vierme-n cur
Şi-l cam deranjează

Stă Grivei pe gânduri dus
Singur cuc bastardul
Şi-a săltat un crac în sus
Şi stropeste gardul

Buni prieteni doi pisoi
Neavând vreo treabă
Stau pe prispă amândoi
Şi şi-o iau la labă

Un muscoi la rendez-vous
Cu o muscă slută
Îi explică cum că nu
Poate s-o mai fută

Pentru că zburând pe cer
Într-o zi cu ploaie
Veni un helicopter

Şi-l lovi la coaie.


Un ţânţar suit în pom
Plânge cu suspine
S-a căcat pe el în somn
Şi îi e ruşine.


Doi cocoşi se ceartă iar
Pentru o găină
Si măgaru-i tot măgar
Trage o băşina

Coana Manda în pridvor
Plânge amar şi-i tristă
De Ionică-i este dor

Si-o mănânca-n pizdă.





.......... Ghici cine-i autorul ? ........









...... PUTINI STIU CA A FOST SCRISA DE...











GEORGE Toparceanu