BET ( Componenti )

powered by Tradeville

duminică, 9 octombrie 2011

Pot fi dulciurile şi pizza un instrument de tortură? Dezvăluirile surprinzătoare ale unui fost agent FBI care a participat la interogarea suspecţilor

Pot fi dulciurile şi pizza un instrument de tortură? Da, dacă persoana interogată suferă de diabet. Detalii uluitoare despre tehnicile de interogare ale americanilor

Printre armele pe care armata americană le-a folosit în lupta cu teroriştii grupării Al Qaeda se numără şi pizza, fursecurile şi înghetaţa, scrie Ali Soufan, fost agent FBI, care a participat la interogatorii, în cartea sa intitulată "Bannerele negre: Povestea din spatele zilei de 9/11 şi războiul împotriva al-Qaeda", informează Mother Jones.

Cel mai surprinzător element al cărţii scrise de fostul membru FBI este modul în care deţinuţii dezvăluiau secretele organizaţiei atunci când li se oferea mâncare.

FBI a obţinut informaţii în schimbul dulciurilor

Oricât de incredibil ar părea, atunci când Soufan i-a oferit pizza unui membru Al Qaeda, organizaţie teroristă considerată responsabilă de atacurile de la World Trade Center din 2001, acesta i-a spus că din acel moment "nu mai este membru Al Qaeda", subliniază sursa citată.

Mohamed Rashed Daoud al-Owhali, bărbatul care a fost implicat în atacul cu bombă asupra Ambasadei Americii din Nairobi în 1998, a divulgat secretele din spatele acestei operaţiuni atunci când i s-a dat să mânănce fursecuri şi un fel de mâncare semipreparată, folosită, în general, de soldaţii plecaţi în misiuni.

Un alt exemplu asemănător este şi cel al lui Tariq el-Sawah, capturat în Tora Bora, care se află, în prezent, în arestul autorităţilor închisorii de la Guantanamo Bay, căruia i s-a dat să mănânce bomboane fondante şi îngheţată.

Imediat după atacurile teroriste din Statele Unite ale Americii de la World Trade Center, din data de 9 septembrie 2001, Soufan l-a făcut pe Abu Jandal, fostă gardă de corp a lui Osama bin Laden, să vorbească doar cu ajutorul fursecurilor fără zahăr, având în vedere că bărbatul suferea de diabet, aflând astfel că într-adevăr organizaţia teroristă este responsabilă de această tragedie.

Ce alte metode sunt folosite pentru a afla informaţii din partea teroriştilor

Există şi alte modalităţi prin care agentul FMI Ali Soufan a obţinut informaţii de la cei pe care i-a interogat.

Un bărbat, de exemplu, era supărat pe liderul organizaţiei teroriste Al Queda, Osama bin Laden, pentru că acesta refuzase să plătească pentru operaţia de cezariană a soţiei sale. Un altul era copleşit de cantitatea de informaţii pe care o deţineau cei de la FBI. S-a întâmplat ca unul dintre membrii reţelei teroriste, în ciuda faptului că era o persoană foarte loială liderului organizaţiei, a fost şocat de magnitudinea atacurilor din data de 9 septembrie 2001, mai ales după ce Soufan i-a indus ideea că sute de yemeniţi au murit în urma distrugerii celor două turnuri de la World Trade Center.

Agentul FBI exploata, de asemenea, în timpul interogatoriilor, neînţelegerile dintre membrii componenţi ai organizaţiei teroriste, cum ar fi, de pildă, faptul că o parte a comunităţii arabe avea resentimente faţă de membrii egipteni ai acesteia, care au mai multă influenţă şi obţin beneficii financiare mai mari.

Soufan - imigrant libanez devenit agent FBI

Autorul cărţii "Bannerele negre: Povestea din spatele zilei de 9/11 şi războiul împotriva al-Qaeda", Ali Soufan (Foto), este un imigrant de origine libaneză care a aplicat pentru a putea face parte din FBI şi care a devenit un membru cheie al organizaţiei încă de la sfârşitul anilor 1990 prin cunoştinţele sale despre lumea arabă, Islam şi Orientul Mijlociu. Metodele tradiţionale pe care le foloseşte în timpul interogatoriilor l-au pus într-o poziţie dificilă în momentul în care diferite tactici brutale au fost implementate de către membrii administraţiei Bush, după atacurile de la World Trade Center, pentru a afla informaţii. În 2009, Soufan a devenit unul dintre principalii oponenţi ai procedurilor de tortură a suspecţilor.

"Oamenii întreabă care este cea mai importantă armă împotriva organizaţiei Al Qaeda, iar eu le răspund ", mai spune Soufan referindu-se la cunoaşterea credinţelor islamice, a geloziilor personale pe care le dezvoltă teroriştii şi fobiile personale ale acestora. "Fiecare deţinut este diferit, cunoaşte lucruri diferite şi are diferite elemente care îl fac să coopereze", explică el.

luni, 12 septembrie 2011

Ciclul relatiilor – de ce suntem nefericiti in relatia cu femeile?

Articolul de azi pleaca de la o eterna intrebare in comunitate, pusa in forma:

“Salut, am X ani, sunt intr-o relatie cu o tipa de 7 luni. De ceva vreme relatia nu mai merge. E din ce in ce mai distanta. Nu stiu ce sa fac. Mentionez ca e virgina.”

Am fost acuzati ca venim mereu cu acelasi raspuns sec:

“Nu iti este datoare cu nimic. Nici macar nu esti in relatie cu ea, pentru simplul fapt ca nu ati facut sex.”

Si din momentul ala incepe nebunia. Cum, nu exista relatie fara sex? Ce nenorociti sunteti, invatati oamenii la prostii!

O sa vin astazi cu explicatia CONCRETA de ce din punct de vedere psihologic nu esti in relatie decat dupa ce faci sex cu partenera.

Exista 5 pozitii in care se poate afla un barbat in interactiunea cu femeile:

Pozitia 1 – Burlacia

Aici barbatul este liber sa experimenteze cat vrea el cu cate partenere vrea el. Nu este dator nimanui cu nimic, duce viata pe care o vrea. Poate avea relatii bazate doar pe sex cu cate partenere vrea, poate avea relatii pasagere fara sa insemne ca iese din pozitia de ‘burlac’.

Pozitia asta este raportata la toate femeile cu care intri in contact si reprezinta un mindset si un stil de viata.

Pozitia 2 – Pozitia neutra (raportata la o femeie)

Pozitia neutra este o pozitie de tranzitie si se raporteaza la o singura femeie. POti fi in pozitie neutra cu mai multe femei. De asemenea poti fi in pozitia de ‘burlac’ raportat la toate interactiunile tale si in acelasi timp in pozitia neutra raportata la fiecare femeie cu care intri in contact.

Multi spun ca aceasta pozitie nici macar nu ar trebui mentionata, dar e importanta pentru a defini raportul individual al fiecarui barbat cu o femeie anume.

In aceasta pozitie nu exista interes din partea membrilor sau a unul membru.

Pozitia 3 – Pozitia prerelationala (sau “dansul imperecherii”)

Este pozitia pe care o invatam noi pe siteul asta, in special. In perioada asta se pun bazele relatiei care va urma, daca va urma. Aici se joaca jocul seductiei in mare parte. Vorbim de fluturii in stomac, de telefoanele date, de nebunia intalnirilor (la adolescenti) sau de drumul liniar, placut si emotional catre sex (in cazul persoanelor mature).

Pozitia prerelationala este pozitia in care te afli in momentul in care esti interesat de o femeie si vrei mai mult (chit ca vorbim de sex sau relatie).

Atentie! POti fi in pozitia “burlac” raportat la toate femeile si in pozitia “prerelationala” raportata la o femeie anume.

Scopul pozitiei prerelationale este unul singur – sexul !

Sexul, odata ce se intampla, poate fi considerat sfarsitul perioadei prerelationale cu acea femeie (barbatul continua doar pe pozitia “burlac”) sau poate fi poarta catre urmatoarea pozitie.

Pozitia 4 – Pozitia relationala (relatia in sine)

Este pozitia care are ca si conditii – sexul (ritualul care face trecerea de la ‘dansul imperecherii’ la relatia in sine) si interesul inca existent al partenerilor cu privire unul la altul.

Asa cum am mentionat, un barbat poate fi in mai multe pozitii (una raportata la toate femeile si una raportata la o singura persoana).

In pozitia relationala exista conflictele cele mai mari intre doua pozitii, care sunt (impuse de societate astfel) in opozitie. Pozitia relationala atenteaza la pozitia de burlac.. si, cel putin la inceputul relatiei, exista un risc mai mare ca una din pozitii sa fie exclusa in mod subit. Daca relatia continua .. pozitia de burlac va fi exclusa cu siguranta.

La trecerea in relatie (adica dupa sex imediat) energiile sunt altele decat in perioada prerelationala, unde sunt mult mai ‘agresive’. Imediat dupa sex, indiferent de nivelul de efort si interes depus pana atunci, energiile sunt pentru prima oara in echilibru si amandoi partenerii au implicare 50-50% (poate pentru prima oara de cand se cunosc) si lucrurile pleaca intr-un nou plan al emotiilor decat in etapa anterioara.

Pozitia asta este raportata la toate femeile cu care intri in contact si reprezinta un mindset si un stil de viata.

Pozitia 5 – Pozitia postrelationala

Este perioada cu toate dramele unei despartiri (sau lipsa dramelor, in functie de maturitatea indivizilor). Cert este ca semnele trecerii de la perioada relationala la perioada postrelationala de obicei implica lipsa sexului, dupa ce rana este cicatrizata mai mult sau mai putin, perioada postrelationala poate implica sexul sau nu (depinde iar de maturitatea indivizilor) fara sa schimbe neaparat pozitia ‘postrelationala’ in care se afla cei doi.

De asemenea, pozitia asta este raportata la individ (la un partener) si nu este in opozitie cu pozitia de ‘burlac’ care isi revine in drepturi.

===

Concluzii:

Vrem sau nu vrem, toti trecem prin acest ciclu. Unii suntem blocati pe o anumite pozitie. Unii refuzam sa iesim dintr-o anumita pozitie, desi de mult nu mai suntem confortabili acolo.

Ce este cert:

- daca vrei o relatie implinita si fericita trebuie sa constientizezi si sa accepti ca acest ciclu se intampla de multe ori independent de ceea ce vrei tu; scopul tau este sa te misti cat mai lejer intre pozitii

- suntem persoane implinite social in momentul in care NU MAI SUFERIM atunci cand facem tranzitia intre pozitii si putem face ciclul in mod repetat, fara sa determine furtuni in viata noastra

- cele doua pozitii principale aflate in opozitie, burlacia si relatia, sunt poate cele mai frumoase pozitii din viata noastra si este pacat sa le refuzam. Si relatia si burlacia au partile lor extrem de frumoase. Deseori insa, ancorati prea mult intr-una din pozitii, nu ne mai dam seama ca deja suferim si uitam ca fericirea rezulta din flexibilitate si din acceptare.

- ciclul, in marea majoritate a cazurilor, isi parcurge drumul indiferent de vointa noastra; depinde de noi daca ne agatam de o pozitie sau nu, insa cert este ca atata timp cat vorbim de relatii vorbim de doua persoane si in relatie nu poti controla ceea ce gandeste celalalt, ce simte, ce vrea, ce face.

- cum te raportezi la acest ciclu determina fericirea ta la nivel individual si in relatie.

Despartirea si cum poti sa recastigi dragostea ei?

Este una din marile provocari ale psihologiei relatiilor.
Sunt atatea mituri referitoare la impacari si recastigul dragostei partenerului, incat nici nu este de mirare de ce reactionam atat de prost cand ne intalnim fata in fata cu situatia data.

O vorba mi-a ramas intiparita in minte: “increderea e ca aurul, daca ai pierdut-o, poti sa o cauti mult si bine.”

Acelasi lucru se intampla si cu echilibrul unei relatii. In momentul in care se ajunge la despartire, poti cu greu sa tratezi efectele, si sa zicem ca poti. Cauzele insa … aproape imposibil, pentru ca tine de fiecare dintre voi, ca individualitate, si daca se umbla la cauza, se umbla si la identitatea fiecaruia.

Exemplul 1 - O prietena la un moment dat, cu relatie multi ani de zile, a fost parasita de iubitul ei cu care statea in acelasi apartament fara niciun fel de avertisment. Peste o saptamana tipul se insura cu alta femeie. Caz socant, subiect de film aproape, dar cred ca ati mai auzit de astfel de situatii.

Caz inchis, ati putea spune?

Prietena era atat de ravasita incat avea nevoia fizica sa il caute ca sa primeasca o explicatie, dar nu facea decat sa deschida si mai mult o rana si asa mare. Primul sfat pe care i l-am dat a fost sa astepte, pentru ca cel care paraseste de obicei se intoarce (daca este lasat in pace).

A trebuit sa treaca mult timp pana s-a intamplat asta, dar s-a intamplat, oricat de ciudata ar fi revenirea, in conditiile date. Si aceasta revenire nu a ajutat decat sa hraneasca un orgoliu ranit si sa inchida rana existenta. La inceput ii era greu sa ma creada, mai greu de atat a fost sa astepte.. dar incredibilul s-a produs. Bineinteles ca l-a refuzat, deja un raspuns pozitiv ar fi tocat orice urma de respect din partea familiei si a celor din jur. Atata tot ca i-a venit si ei momentul sa refuze (si asta in propriile conditii si pe terenul ei) si a obtinut si raspunsul la niste intrebari pe care si le punea de ani de zile si la care nu putea primi raspuns pana atunci.

Exemplul 2 – Un prieten bun s-a despartit de prietena lui, dorinta ei. Despartirea a fost ca un vulcan noroios, a improscat in toate partile. De obicei procesul de despartire este cu atat mai lung cu cat relatia este de mai mult timp. Este greu sa te vezi burlac dupa cativa ani de convietuire, in majoritatea cazurilor mai exista tatonari intre cei doi. De cele mai multe ori tatonarile sunt ultimele contacte inainte de pierderea oricarui respect unul fata de celalalt, chit ca se ajunge si la sex.

Desi suferea, prietenul asta al meu insista sa mentina contactul cu fosta, mintindu-se ca este imun, ca nu mai vrea nimic de la ea si ca vreau doar sa o ajute si sa stie ca e ok. Niste minciuni care sa asculta dependenta emotionala a ambilor, pana la urma, pentru ca ea, desi nu mai vroia relatie cu el, ii placea ideea ca el sa traga de ea.

Atunci l-am luat deoparte si i-am spus:

“Acum imi spui ca esti ok, dar nu esti asa. O sa mai treaca timp pana sa fii ok. Este in natura umana sa suferi iar tu refuzi suferinta in momentul asta. Asa ca o sa suferi si mai mult. Cand nu te vei mai intalni cu ea din proprie initiativa, se va intoarce la tine si iti va spune ca te vrea inapoi. Cand va veni, vei avea sansa sa continui cu ea sau nu; probabil ca o vei refuza si iti vei vedea de viata.”

Nu mai are rost sa zic continuarea, el acum e ok, are femei in viata lui, creste si mai mult de la o zi la alta. De ea nu mai stiu mare lucru, probabil ca regreta potentialul pe care i-l dadea el ei. Doar ca a vrut mai mult si a obtinut mai putin. Mult mai putin.

Exemplul 3 – Un tip din comunitate imi trimite e-mail.

“Sunt disperat, nu stiu ce sa fac sa o aduc inapoi. Am gresit fata de ea, nu stiu cand, dar simt ca am gresit. Am fost atat de fericiti impreuna. Nu vrea sa mai aiba de-a face cu mine, ii dau telefoane, ma comport frumos cu ea, ii fac cadouri. I-am zis sa mergem numai noi doi intr-o excursie la Barcelona si m-a refuzat. Ieri mi-a zis ca e fericita, ca a gasit pe cineva si sa o las in pace. Cand i-am zis ca o iubesc, a inceput sa planga. Cum sa fac sa o recuceresc? Ne-am iubit foarte mult, stiu ca ma iubeste, nu are cum sa gaseasca pe cineva mai bun ca mine; doar ca nu vede asta. Simt ca ma iubeste cand vorbesc cu ea, ii tremura vocea, cateodata vad in privirea ei ca inca tine la mine. Si totusi nu o fac sa recunoasca, sunt momente cand nu ma mai baga in seama, cand devine rautacioasa.”

Despartirea si cum poti sa recastigi dragostea ei? (partea a 2-a)

Avem tendinta sa ne consideram deasupra sistemelor pe care le propovaduim, dar de multe ori uitam ca suntem oameni. Este blestemul nostru sa invatam continuu din experientele noastre, asa ca daca suntem obtuzi (nu acceptam alte realitati si alte invataturi) sau credem ca suntem superiori (noi stim mai multe decat ceilalti), ajungem in acelasi loc in care ne-am aflat in trecut, repetand greseala.

“Nebunia înseamnă să faci acelaşi lucru în mod repetat şi să te aştepţi să obţii alt rezultat.”

Albert Einstein

In acelasi timp, nu exista sfat care sa poata fi luat ca adevar absolut, asa cum orice regula sociala din aceste articole ar trebui respectata pana intr-un anumit punct, al propriului filtru. Daca simtim ca trebuie luata o decizie, de multe ori ea chiar trebuie luata (si ascultata inima in cazul de fata), dincolo de ce spun regulile. Altfel nu ne-am invata lectiile si am fi persoane frante (care regreta mereu anumite decizii din viata).

Vreau sa te intreb ceva: ai observat ca avem o tendinta de a trai aceleasi lucruri la infinit? Vorbesc la general, ca sa pot da niste exemple:
social:
- prieteni care ne sapa (apar mereu altii, se intampla acelasi lucru)
- prieteni care ne vorbesc de rau
prieteni care se imprumuta si nu mai dau inapoi

profesional:
- sefi autoritari si rai
- colegi invidiosi
- program infernal

seductie:
- gelozie
- femei care inseala
- femei care parasesc

Puterea de evolutie a unui om este data inclusiv de identificarea acestor tipare care se repeta, pentru ca noi le atragem. Daca la locul de munca mereu plecam in suturi din cauza colegilor rauvoitori, care nu ne respecta.. inseamna ca intr-un anumit punct, noi provocam asta.

Daca femeile din viata noastra ne inseala, trebuie sa ne intrebam cum provocam noi asta. etc.

Mi-au placut foarte mult comentariile din ultimul articol, multe au aratat maturitate si intelepciune. O sa te ghidez un pic printre cele mai relevante:

Bunicul meu avea o vorba: “Atunci cand ai luat o decizie, fie ea buna sau rea, te duci cu ea pana in panzele albe, nu mai dai inapoi!”
Razec

Aproape de fiecare data raspunsul il va gasi in interiorul lui. EL este singurul responsabil pentru ceea ce simte, relatia a fost doar un catalizator. Mai devreme sau mai tarziu, tot iesea la suprafata rana lui!
Barbatul Adevarat

”Nu poti forta un om sa te placa.
Nu esti bine venit, pleaca (Parazitii – Fii pregatit)”
Silviu

Raspunsul e sa nu se mai minta atat, sa n-o mai contacteze, sa accepte suferinta si sa inteleaga ca o sa treaca in timp. De zis e usor, de facut mai greu.
Theodor

Nu cred ca exista un singur raspuns, ca doar nu e ecuatie de gradul 3. Insa cred ca pentru el cea mai “profitabila” iesire din situatie ar fi sa iasa cu experienta din toata povestea asta. Adica, sa invete sa fie independent emotional
Nelu

Ce as face eu? As intrerupe orice legatura cu ea si m-as vedea cu alte fete.
Joe-Black

Nu cred ca e ceva rau sa dai inca o sansa cuiva,chit ca cei din jur te ar privi chioras,atata timp cat e vb de o a 2 sansa nu de o a 100-a.
Deli

Conceptul meu despre dragoste consta in aceea ca daca iubesti cu adevarat, esti gata sa lasi persoana iubita pentru ca ea sa fie fericita si s anu suferiti impreuna.
Vali

O sa revin cu pasi concreti care sa te ajute sa te pui pe picioarele tale, sa iei o decizie, sa identifici anumite situatii etc.

Decizia insa, daca esti intr-o despartire, tine doar de tine.

Despartirea si cum poti sa recastigi dragostea ei? (partea a 3-a)

O relatie este un parteneriat, in momentul in care ajungi sa analizezi polii puterii si care sunt urmatoarele miscari prin care sa provoci o anumita reactie, deja ai pierdut lupta.

Ai doua tipuri de comportamente pe care poti sa le ai atunci cand esti la finalul unei relatii:
- comportamentul reactiv, in care incerci sa detii controlul pierdut prin: cadouri, comportament schimbat brusc (dupa cum crezi tu ca ar vrea partenerul), atentie sporita asupra partenerului, cuvinte frumoase (declaratii), incercare de verbalizare a problemei (in sensul de a convinge partenerul ca e mai bine impreuna, decat separat), constrangere (financiara, emotionala, fizica uneori) etc.
- comportament pasiv: verbalizarea neutra a problemei (nu convingere sau constrangere!, ci doar minimum de conversatie logica) si parasirea totala a polilor puterii (controlul unei relatii si a destinului ei este doar o iluzie.

Mai exista un tip de comportament, proactiv, pe care nu il poti mentine decat raportat la propria persoana. Comportamentul proactiv inseamna cautarea evolutiei pe plan personal, din pacate cand il incluzi in relatia care este pe sfarsite, de cele mai multe ori se transforma in comportament reactiv.

Mult bla bla, concret ca sa ai parte de o despartire usoara sau de o impacare si o renastere a relatiei, trebuie sa alegi calea pasiva in ceea ce priveste relatia si proactiva in ce te priveste pe tine.

Sfaturile sunt urmatoarele:

1 – Nu incerca sa o convingi sa va impacati!

Sansele sunt mai mari sa se impace cu tine daca nu incerci sa o convingi decat daca incerci.

2 – Nu poti controla ce gandeste si ce simte celalalt de langa tine!

Tu poti face ceea ce tine de tine ca relatia sa functioneze, dar pentru o relatie e nevoie de doi oameni. In momentul in care incerci sa controlezi ceea ce simte sau doreste celalalt de langa tine, vei avea mari probleme.

Asa ca atunci cand te afli in apropiere de despartire, pasul cel mai inteligent este sa intelegi ca sunteti doua persoane diferite, cu dorinte diferite, cu nevoi diferite.

O lasi sa simta ceea ce are nevoie sa simta, fara sa o influentezi in mod direct.
O lasi sa faca ceea ce vrea sa faca, fara sa o influentezi in mod direct.

Daca o lasi sa se linisteasca si nu alimentezi starea, sunt sanse sa se intoarca. De asemenea, daca incerci sa controlezi lucrurile astea, ruptura doar se adanceste.

3 – Te retragi !

In momentul in care celalalt vrea sa se desparta de tine, calea intuitiva si INCORECTA este sa incerci sa o convingi ca este o decizie proasta.

Calea contraintuitiva si CORECTA este sa o lasi in pace o perioada si sa te concentrezi pentru prima oara pe tine, pentru ca probabil si de aia ai ajuns in pozitia asta.

4 – Iesi in oras!

Tu contezi in momentul asta, important este sa evoluezi din punctul asta spre punctul de renastere. Din momentul in care ea s-a despartit de tine, CORECT ESTE CA EA SA SE INTOARCA. Indiferent cine a gresit, decizia este a ei, tot a ei trebuie sa fie si intoarcerea.

Din momentul in care ea a spus ca vrea sa se desparta de tine, esti din nou burlac, dar ‘in recuperare’.

Cauta-ti prietenii vechi, vezi ce mai fac. Iesi des in oras, distreaza-te, fa sa treaca timpul, asta e cel mai important. Fiecare zi care trece spre recuperarea ta este un pas castigat de tine pe calea evolutiei.

5 – Viseaza !

Ai pentru prima oara timp liber, adu-ti aminte de ceea ce te defineste si viseaza la aceleasi lucruri pe care le visai cand erai mic. Si experimenteaza! Cauta sa faci lucrurile carora le-ai simtit lipsa in relatie.

Regaseste-te si redefineste-te!

6 – Munceste!

In perioada asta poti avea rezultate incredibile, daca iti propui obiective ireale, de care inainte nu erai motivat. Timpul va trece mai repede, rana se va inchide, vei fi intreg iar cat de curand si vei avea si castiguri financiare mai mari!

Cele mai creative si productive momente ale vietii tale acum le traiesti! Nu rata aceste momente.

7 – Orice, numai nu relua tu legatura!

Daca ai cedat presiunii si i-ai dat telefon, sansele sunt de peste 90% ca sa ajungeti la aceleasi certuri si aceasi despartire.

Suferinta e mai mare daca pastrezi legatura!

Decizia de intoarcere si verbalizare, eventual impacare – trebuie sa fie a ei!

Daca nu se intoarce, nu ai cum sa te duci dupa ea. Nu faci decat sa decalibrezi si mai mult raportul dintre voi.

8 – Se va intoarce atata timp cat nu o vei astepta!

Este cea mai parsiva situatie posibila. Daca o vei astepta, vei suferi de zece ori mai mult si sansele vor fi de zece ori mai mari ca sa sfarsiti mai nefericiti decat inainte.

Daca nu o vei astepta si te vei concentra pe tine, se va intoarce candva, si decizia e numai a ta pe urma!

9 – Daca nu se va intoarce?

In cazul asta vei fi fericit ca burlac, la bratul altor domnisoare. Intotdeauna va exista o femeie mai frumoasa, mai desteapta, cu care poti avea o relatie si mai faina decat cea trecuta. In momentul in care nu crezi acest lucru, vei ajunge iar sa suferi si sa provoci suferinta fostului tau partener

10 – Daca se va intoarce?

E o vorba, prost nu e ala care greseste o data sau de doua ori, ci cel care persista in aceeasi greseala, fara sa isi invete lectia.

Suntem pe atat de evoluati pe cat invatam mai repede lectiile care ni se arata.

Exista impacare si fericire, nu exista impacari repetate si lipsa de suferinta. De asta e mai indicat sa lasi primul pas in curtea celui care a luat decizia de despartire. Nu este treaba ta sa il convingi de opusul, nu poti controla ce simte si ce gandeste.

Daca te impaci, e ok, dar nu exagera cu impacarile, ca sa nu cazi intr-un automatism degenerat.

Daca nu te impaci, e ok, te-ai redefinit ca persoana, esti o varianta mai buna a ta, esti fericit singur si vei invata sa fii si mai fericit cu altcineva (cand va veni vremea).

11 – Daca suferi, accept-o ca parte din evolutie, nu lupta impotriva ei!

Accepta faptul ca ai nevoie de timp ca sa iti revii, tocmai de aia e important sa te concentrezi pe tine. In perioada asta poti fi cel mai productiv si cel mai creativ din toata viata ta.

Cu cat ai avut relatie mai lunga, cu atat mai mult timp vei avea de ‘recuperare’. Minimul este de cateva luni, maximul de cativa ani.

Bucura-te si de despartiri, sunt parte din viata. Sa nu crezi ca poti invinge sistemul si ca o sa iti revii mai repede, pentru ca aroganta te va costa si vei suferi chiar mai mult.

12 – “Bine, bine.. dar daca eu am parasit-o si o vreau inapoi?”

Total alta situatie si alt articol.

Am o vorba, in schimb; gaseste o metoda prin care sa nu regreti niciodata deciziile luate. Si traieste viata la maxim!

Abel

PS – in momentul in care intelegi ce se intampla in jur, cand vezi interactiunile sociale si cand intelegi greselile (chiar si ale tale) – nu vei mai incerca sa corupi sistemul.

Cand nu vei mai incerca sa corupi sistemul si te vei concentra pe tine, vei fi fericit din nou (cu sau fara o alta/aceeasi femeie langa tine).

PPS – Cea mai mare greseala este sa nu te iubesti pe tine. Cu ce esti vinovat tu, de toata atentia ti-o indrepti spre celalalt si pe tine te lasi deoparte?

Fii Multumitor

…că nu ai deja tot ce îţi doreşti, pentru că dacă ai avea totul, ce motiv te-ar mai îndemna să faci ceva?

…când nu ştii ceva, pentru că atunci ai prilejul să înveţi!

…pentru momentele dificile; în aceste momente tu poţi să creşti!

…pentru limitele tale, astfel poţi să realizezi îmbunătăţiri!

…pentru orice nouă provocare, pentru că atunci îţi demonstrezi puterea şi caracterul!

…pentru greşelile tale, pentru că ele te vor învăţa lecţii valoroase!

…atunci când eşti obosit; asta înseamnă că ai făcut ceva!

Rautatea

E placere, e nativa sau e doar in firea noastra? Am multe raspunsuri la intrebarea asta. Poate din cauza alienarii sociale si a modificarii perceptiei celorlalte persoane, prin prisma banului si a concurentei, degenerarea conceptelor valorice, lipsa practicarii activitatilor de echipa si a miscarii, elemente prezente peste tot in viata omului modern ca frustrari, zgomot, disperare, nesiguranta, concurenta acerba, lipsa prietenilor, lucruri care alcatuiesc un tablou perceptual diabolic persoanei expuse, aceasta ajungand sa se raporteze la lumea pe care o percepe si actionand in conformitate cu imaginea care si-a facut-o.

Lipsa de credinta ar mai fi un motiv de discutat, apoi... lipsa educatiei sau educatia in directie gresita. Si or mai fi si altele care nu le stiu... doar e uman sa ''filozofam'' cum se zice :))



Eu nu cred ca exista oameni rai, doar oameni care au luat-o pe cai gresite si fac lucruri rele. Un factor important consider a fi ca de mici copii toti sa primim o educatie buna si multa afectiune pentru ca in lipsa acestora, in special a dragostei se pot dezvolta diferite probleme ramanand goluri pe care multi tind sa le umple exact cu emotii negative datorita durerii cauzate de golul lor emotional.

Si atunci cine e de vina ca e atata rau? noi ca nu suntem atenti, nu suntem in stare sa iubim cu adevarat.

Aceasta rautate tine si de foamea anumitor oameni, eu personal si nu ma indoiesc ca si voi, am avut de suferit din aceasta cauza. Cred ca pentru ei , a fi rau este ca aerul, nu pot trai fara sa faca rau, poate fi o conditie fara de care nu concep desfasurarea in bune conditii a mizerabilei lor vieti de vierme fara vreo speranta, fara nici un pic de aspiratie spre ceea ce este nobil si frumos in trecerea aceasta atat de rapida de la stadiul de existenta fizica la aceea de existenta (mult superioara) spirituala! Pacat, sunt atatea lucruri frumoase si utile omului care ar trebui infaptuite pe acest pamant, incat ne coplesesc prin numarul lor... Vor mai trece foarte multi ani pana ce omul va intelege acest lucru; asta bineinteles daca o sa avem ragazul necesar unei astfel de ridicari din mocirla in care ne aflam. Omul nu a fost creat pentru rautati, dar a evoluat intr-o directie gresita!



Rautatea persista, insa ea este "cumintita" sau nu cu ajutorul educatiei, anturajului, a faptului ca am evoluat ca specie si ni s-a bagat in cap ca "nu e bine sa facem rau". Altfel, rautatea s-ar fi aratat mult mai strident. Credeti ca omul e rau acum, ca a evoluat gresit? Cautand in istoria omenirii vom putea obseva ca inca din evul mediu existau mult mai multe atrocitati.

Foarte multi oameni sunt rai pentru ca in viata lor jalnica nu se intampla nimic, sunt inculti, involuati, lipsiti de educatie si bun simt si atunci ei se "hranesc" si se "distreaza" pe seama altora si cauta mizeria de mahala peste tot si daca n-o gasesc o fabrica si sunt foarte fericiti si satisfacuti! Dar sunt si mai satisfacuti atunci cand sunt bagati in seama, si sunt extaziati cand si altii se coboara la nivelul lor in mocirla. Nu sunt demni decat de mila si trebuie evitati in orice imprejurare.

Mai avem multe secole de evolutie pana sa ajungem la o ameliorare simtitoare.





Va reamintesc totusi ca: un om inteligent nu se plictiseste niciodata, trageti concluziile singuri.

marți, 8 martie 2011

Spune-mi cum flirtezi ca sa-ti spun ce relatie o sa ai!

Curiosi sa afle mai multe despre comportamentul persoanelor implicate in jocurile dragostei, cercetatorii americani citati de site-ul ScienceDaily.com au studiat bine chestiunea, au intors-o pe toate fetele si, in cele din urma, au ajuns la concluzia ca exista 5 tipuri de flirt cu, evident, 5 consecinte:

1. Flirtul jucaus - practicat de persoanele interesate mai mult de distractie si de flirt in sine decat de gasirea unei relatii serioase, de durata. Cei care flirteaza din joaca nu cauta decat sa-si sporeasca increderea in sine.

2. Flirtul de natura fizica - adica acela motivat nu de un interes spiritual, ci de poftele trupesti. Ei bine, persoanele care il practica isi gasesc repede un partener, relatia beneficiaza de o chimie sexuala aproape perfecta, teren care favorizeaza si crearea unei conexiuni emotionale.

3. Flirtul sincer - care inseamna stabilirea unei conexiuni emotionale puternice intre cei doi actori. Dupa cum sugereaza denumirea, sinceritatea joaca un rol de baza pe acest teren, iar relatiile sunt, de cele mai multe ori, cu final fericit.

4. Flirtul politicos - adica acela care se produce in baza unor maniere bine alese si a unor mesaje clare, deloc indecente, fara continut sexual. O persoana care actioneaza in acest fel nu gaseste flirtul o activitate deosebit de interesanta, insa scopul final, atunci cand il practica, este dezvoltarea unei relatii serioase.

5. Flirtul traditional - adeptii acestuia considera normala numai situatia in care barbatul face primul pas, iar femeile nicidecum nu ar trebui sa porneasca la vanatoare. Pentru ca adopta o atitudine pasiva, femeile traditionaliste intampina greutati in gasirea unui partener caci nu reusesc intotdeauna sa atraga atentia unuia. In plus, uneori li se pare total dezonorant sa raspunda unui flirt. Barbatii traditionalisti, pe de alta parte, nu acosteaza decat femei pe care le cunosc de ceva vreme. Mai greu vor reusi aceste persoane sa se apropie de cineva.

joi, 24 februarie 2011

10 lucruri pe care seful tau nu ti le spune

10 lucruri pe care seful tau nu ti le spune

Cand esti la birou, incerci sa te organizezi sa faci tot ce trebuie, pentru ca seful tau sa fie mandru de tine sau sa nu te mustreze. Chiar daca esti femeie sau barbat, sefii incearca sa nu faca discriminari, insa cu toate acestea sunt lucruri pe care le fac si nu ti le spun.

Noi iti prezentam o lista cu 10 lucruri pe care acestia le intreprind, probabil fara sa ti le aduca si tie la cunostinta. Daca sunt corecte sau nu, haioase sau te pun pe ganduri, depinde doar de tine. Incearca sa le privesti cu o oarecare doza de umor.

1. "Da, iti verific e-mail-urile si conversatiile personale"

Fie ca este o firma mare sau mica, cei de la IT sunt cateodata orientati catre verificarea corespondentelor personale ale angajatilor. In aceasta categorie intra e-mail-urile si arhivele cu mesaje de pe site-urile de socializare. Acum, sa nu crezi ca verifica totul in detaliu, acestia folosesc un sistem de monitorizare care urmareste anumite cuvinte-cheie folosite. La sfarsitul zilei, sunt citite in jur de 5%-10% din mesajele trimise de tine.

Acest domeniu de documentare, daca putem sa-l numim asa, este destul de scump, insa firmele mari isi permit, procesul extinzandu-se chiar si la contorizarea telefoanelor firmei. Piata de software care monitorizeaza e-mailuri a crescut vertiginos in ultimii trei ani, iar ulterior, unul din cinci angajati ajung sa fie concediati dupa rezultatele aflate.

Majoritatea investigatiilor sunt facute pentru a vedea daca un angajat fura sau daca divulga informatii rusinoase si confidentiale.

2. "Esti mult prea batran pentru acest job"

Dese sunt cazurile cand o persoana, desi mult mai calificata, pierde oportunitatea unui job, in fata unui barbat sau a unei femei mai tinere. Nedrept este faptul ca angajatorul nu-ti da un feedback motivand alegerea lui finala, tu ramai doar cu nedumerirea.

Mai mult, putine aplicatii de job specifica si varsta persoanei pe care o cauta. Iar in timpurile moderne, cand oamenii aplica mai mult pe Internet, nu esti scutit de un drum pana la interviu ca sa afli ca nu corespunzi profilului. De multe ori, consultantii de carienta sfatuiesc ca persoanele peste 45 de ani sa reorienteze atentia de la varsta asupra altor atuu-uri, precum experienta si siguranta profesionala pe care ti-o da aceasta.

3. "Stiu cand minti ca esti bolnav"

Multi dintre patroni au fost si ei angajati la un moment dat, asa ca atunci cand nu ai stare sa faci ceva si motivezi ca nu a mers sau ca nu te-ai simtit bine, o sa-si dea seama, in special daca incidentul se repeta. Multe firme, chiar daca suna un pic a paranoia, angajeaza detectivi particulari care sa urmareasca activitatile angajatilor.

De cand cu criza economica, studiile au aratat ca din ce in ce mai multi angajati au inceput sa sune la birou, motivand ca sunt bolnavi. Nu trebuie sa te simti mereu urmarit, nu o sa patesti nimic, insa trebuie sa fii constient ca atunci cand minti, seful tau stie adevarul. Totusi, nu face din asta o rutina.

4. "Copilul tau? Problema ta."

Acest lucru se aplica mai mult femeilor, mai ales celor care de abia s-au intors din concediul de maternitate si nu s-au obisnuit cu departarea de bebelusul lor. Pana acum, este un fapt bine cunoscut ca femeile castiga mai putin ca barbatii, iar un copil in lumea business inseamna un dezavantaj in plus.

O femeie, chiar daca este mai buna decat un barbat, poate sa fie trecuta cu vederea cand seful urmeaza sa propuna pe cineva pentru o promovare sau pentru un proiect pe termen lung. Acesta crede ca femeia fata de un barbat, nu va avea acelasi timp liber pentru a se dedica noului post sau proiect.

Nu pare corect, insa daca gandesti la rece, realizezi ca prioritatile unei proaspete mamici s-au inversat. Desi poate fi capabila sa faca aceleasi lucruri ca un barbat, poate mai bine, "job-ul" de mamica este pentru toata viata. Ce trebuie sa faci ca femeie, este sa-l convingi si pe director de abilitatile tale organizatorice.

5. "Sunt prietenul tau cel mai bun…"

Aici este vorba despre cei care se dau bine pe langa sef, luand aceasta etapa ca un mare avantaj pentru un viitor mai stralucit. Unii patroni incearca sa priveasca toti angajatii in mod egal, dar cateodata acest lucru nu este posibil. Sunt multe persoane lingusitoare care, cu o vorba buna la momentul potrivit, cresc in ochii directorului, respectiv in ierarhie.

Cu toate acestea, trebuie sa fii constient, ca daca faci o greseala, chiar daca esti prieten cu cineva intr-o pozitie mai mare ca a ta, acesta nu o sa treaca cu vederea si te va sanctiona. Un ultim sfat, chiar daca iti lingusesti cu precadere seful, incearca sa nu intrii in detalii personale.

6. "…si dusmanul tau cel mai de temut"

La polul opus de seful - cel mai bun prieten, se afla seful - persoana din liceu care facea glume de intimidare pe seama ta. Multi sefi profita de pozitia lor si se folosesc de toate armele pentru a-si satisface nevoia de control asupra angajatilor sau de a se distra pe urma lor.

Multe persoane si-au dat demisia din cauza unui sef pe tiparul celui descris mai sus. Alte persoane care nu au putut face asta, au ajuns sa mearga stresati la birou si chiar sa nu mai aiba acelasi randament profesional.

In urma unor studii facute, in jur de 60% dintre angajatii care s-au aflat in aceste situatii - un sef necomunicativ din punct de vedere profesional, au ajuns sa sufere de probleme cardiace.

7. "Nu promovez pe baza performantelor"

De obicei, majoritatea persoanelor trebuie sa munceasca mult si bine ca sa fie promovati, insa de multe ori nu ajunge doar sa-ti faci treaba. Promovarea vine ca urmare a mai multor factori, multi care nu au legatura cu persoana ta - preferintele sefului, reguli ale organizatiei sau chiar istoria companiei.

Vechimea este un factor important cand vine vorba de promovare, dar de cate ori nu ai vazut cazuri cand un nou-angajat a evoluat mult mai repede? Sa fii destept, capabil si independent, nu te face angajatul lunii, trebuie sa-ti arati si subordonarea.

8. "Sunt superficial"

Sa fii slab sau atractiv ajuta mult cand vine vorba sa te angajezi, daca indeplinesti ambele conditii primesti cardul vip de intrare. Opusul acestor calitati, adica sa fii supraponderal si neatractiv, te fac sa scazi foarte mult in ochii celor care fac interviul de angajare.

Psihologic vorbind, daca esti frumos, nu inseamna ca esti si destept, insa in ochii unui director "ce este frumos, trebuie sa fie si bun". Mai mult, rezultatele unui studiu arata ca oamenii frumosi castiga mult mai bine. Incearca sa nu dai vina prea mult pe parintii tai care ti-au daruit genele.

Ultimele doua constatari de acest gen sunt: cei care nu au un aspect placut sunt luati peste picior, iar femeile sunt discriminate mai mult fata de barbati.

9. "Nu am timp pentru tine"

De multe ori, cand avem nelamuriri in legatura cu un proiect, nu intrebam persoana de langa noi, ci mergem la sursa cea mare si sigura - la coordonatorul sef. Din pacate, de nenumarate ori, acesta trebuie sa faca mai multe lucruri si sa mearga in tot feluri de locuri, limitand timpul de raspuns la intrebarile celor care lucreaza la un proiect.

Raspunsul acestuia cand tu vii sa-l intrebi ceva, mai mult ca sigur o sa fie "gaseste singur o rezolvare". In special acum, cand odata cu criza s-a redus din personal si lui ii revin mai multe sarcini. Recunostinta lui fata de munca ta este ca, la sfarsitul lunii, primesti un salariu.

10. "Este vorba doar despre mine"

Muncesti toata luna la un proiect, doar ca sa afli ca seful a facut prezentarea fara a mentiona si numele tau sau ai facut o documentare timp de cateva luni si afli ca seful sefului a primit-o fara numele tau. Te regasesti printre cele doua cazuri mentionate mai sus, cand seful tau nu-ti acorda niciun merit?

Nu esti singur, mai mult de jumatate din populatia lumii a trecut odata prin asta, chiar daca asta nu este vreo consolare pentru tine. Mai trist este faptul ca dupa ce ai aflat, rar iti permiti sa-i reprosezi acest incident sefului tau. Oricare ar fi situatia sau relatia ta cu seful tau, el mereu o sa-si salveze primul pielea.

O explicatie este ca, in final, seful sefului nu tine sa stie neaparat cine a facut acea documentare, ci vrea sa vada direct rezultatele. Pentru tine, insa, orice recunoastere a muncii depuse ar fi fost indeajuns.

Acestea fiind zise, chiar daca multe dintre ele sunt adevarat de crude, iti recomand sa faci un pic "haz de necaz". In final, daca vrei sa demonstrezi ca te-ai distrat citind, trimite-i articolul sefului tau, vezi poate se regaseste.

duminică, 20 februarie 2011

Invata noi trucuri cum sa-l faci sa innebuneasca de placere!

Sfatul nr.1
Bate la usa lui purtand un costum sexy si prezinta-te ca geamana obraznica si nesatula a partenerei sale. Tranteste-l de perete salbatic, apoi pleaca fara sa spui un cuvant si pretinzand ca nu s-a intamplat nimic data viitoare cand il vezi.

Sfatul nr.2
In timpul unei conversatii telefonice plictisitoare furiseaza-te in spatele lui, apasa-ti sanii de trupul lui, incepe sa te dezbraci si sopteste-i ganduri obraznice la ureche.

Sfatul nr.3
Profita de erectia lui de dimineata si excita-l chiar inainte sa se trezeasca.

Sfatul nr.4
Ia o oglinda si pune-o pe pat sprijinind-o de perete, apoi incepe sa-ti satisfaci oral partenerul care poate viziona ceea ce se intampla din mai multe puncte de vedere.

Sfatul nr.5
Roaga-l sa-ti dea jos chiloteii folosind numai dintii.

Sfatul nr.6
Foloseste-ti limba sa-i lingi partile secrete ale corpului lui - in spatele genunchiului, in jurul taliei... Aceste zone de piele sunt deosebit de sensibile.

Sfatul nr.7
Sorbeste putina sampanie inainte de actul sexual si ia o bomboana mentolata in gura. Bulele si prospetimea bomboanei vor crea sentimente noi pentru amandoi.

Sfatul nr.8
Mai intai maseaza-ti si dezmiarda-ti partenerul, apoi leaga-i bratele de pat si incepe sa-l calaresti salbatic. Trecerea de la atingerile blande la sexul agresiv il vor innebuni.

Sfatul nr.9
Ia-i penisul in timpul sexului oral si freaca-l de sanii tai, de coapse si fund, apoi ia-l iar in gura.

Sfatul nr.10
In timpul actului sexual in pozitia misionarului apuca-l de fund si spune-i sa-si miste penisul. Nu-l lasa sa faca orice alta miscare pana nu ajungi la orgasm.

marți, 15 februarie 2011

MUSATISME

Era atât de zgârcit, încât, noaptea, lătra în curte ca să facă economie de câine.

Unii trăiesc gratis, alţii degeaba.

Dacă într-o vorbă îndeşi mai mult decât încape, devine vorbă goală.

De ce prostul e mărginit, când prostia e nemărginită?

Bănuitorul se trezeşte înaintea ceasului deşteptător, ca să-l controleze dacă sună exact.

În fiecare zi de primăvară când vin rândunelele, pesimistul fredonează "vezi rândunelele se duc".

Caloriferul stins e mai rece decât frigiderul în funcţiune.

O idee bine clocită trebuie să facă adepţi, nu pui.

Când stai de vorbă cu proştii numai duminica e o adevărată sărbătoare.

De ce au militarii acte de stare civilă?

Fost primar, fost prefect, fost senator, fost ministru, conu Mişu a fost numai fost.

Ca să măsori distanţele, trebuie să le şi străbaţi.

Marele cusur al femeilor este că te iubesc, totdeauna, când ai altceva de făcut.

Nu sunt sensibil la frig. Chiar şi gerul mă lasă rece.

E frumos să fii bun, dar trebuie să fii şi bun la ceva.

Numai după invidia altora îţi dai seama de propria ta valoare.

Fericirea se trăieşte numai de la o clipă la alta. Între ele bagă intrigi viaţa.

Laşitatea este sentimentul care n-are nici măcar curajul să spună cum îl cheamă.

Dragostea.. Bătăi de inimă pentru dureri de cap. Sentimentul care vine în galop şi dispare în vârful picioarelor.

Femeile nu înşeală, compară.

Lanţurile au redactat definiţia libertăţii.

Plictiseala lungeşte ziua şi scurtează viaţa.

O plantă care provoacă insomnii unora: laurii altora.

Minciuna premeditată nu mai e chestiune de fantezie, ci de caracter.

Adevăraţii cai de cursă nu aleargă pentru premii, ci numai ca să-şi pună sângele în mişcare.

Gloria, când moare, nu face testament în favoarea nimănui.

În ziua victoriei, nu uita să-ţi aminteşti şi de înfrângerile anterioare.

Nu gloria este efemeră, ci numai cei ce o au.

Amintirile unora se numesc remuşcări.

Fiecare inimă are podul ei cu vechituri, pe care nu se îndură să le arunce niciodată, dar le

scutură din când în când.

Amintirile sunt asemenea cărţilor din biblioteca ta. Cauţi câte una când nu mai ai nimic nou de citit.

N-am cerut vieţii nimic. Tot ce am avut, i-am smuls. Şi tot ce n-am avut, mi-a furat.

Cu vremea să mergi în pas, nu la pas.

Una e să crezi şi alta e să fii credul.

Una e să ceri, alta să cerşeşti, şi cu totul altceva să revendici..

Amabilitatea adevărată trebuie să fie, în primul rând, o chestiune de caracter şi apoi una de educaţie.

Nu plânge fără motiv. Şi mai ales, nu plânge când ai motive.

Când ţi se cuvine ceva, să nu ceri. Pretinde.

Viitorul unui om, ca şi al unei lumi, se construieşte, nu se visează.

Te-ai întrebat vreodată câte mâini au făcut pâinea, pe care, cu una singură, o duci la gură?

Fără mâna omului, omenirea ar fi trăit în patru labe .

Bănuiala e serviciul de spionaj al oamenilor neînarmaţi pentru viaţă.

În fiecare tren al lumii, viaţa circulă pe compartimente.

Meridianele: bretelele globului pământesc, ca să nu-i cadă ecuatorul în vine.

Era atât de urât, încât atunci când se strâmba, părea mai puţin urât.

Când priveşti marea, gândul o ia în derivă.

Suntem chit, tinere confrate. Dumneata nu mă cunoşti şi eu nu te recunosc.

Poţi să fii într-o ureche şi totuşi foarte serios la treabă: dacă eşti ac.

Noaptea, viteza gândului circulă în "ani-întuneric".

Când porcul trece de trei sute de kilograme încetează de a fi porc. Devine "exponat".

Uneori te uiţi fără să vezi şi, alteori, vezi fără să te uiţi.

Şi dacă ai chelit, ce? Parcă pe lumea asta nu sunt şi vulturi pleşuvi?

Focul sacru nu se aprinde cu chibrituri.

Dragostea a murit în clipa când rămâi singur în doi.

Unui măgar, când îi spui asin, este ca şi cum în loc de "mă", i-ai spune "domnule".

Numai covoarele se nasc ca să fie călcate în picioare."

sâmbătă, 22 ianuarie 2011

SUNT !!!

Prea adesea uitam sa tinem aproape de inimile noastre darul poate cel mai minunat pe care il primim atunci cand ne nastem: Darul Bucuriei. Nu se stie cum si nu se stie cand, cei mai multi dintre noi ne ratacim prin vreun colt de lume sau de suflet putinta de a ne bucura; pierdem, pare-se, odata cu inocenta copilariei si inocenta bucuriei.


O rocada pe care parca nu o decidem noi se intampla si bucuria primei ninsori se transforma in regretul zilelor calde de vara, bucuria ploii fertile este acoperita de umbrele prea largi si prea sobre, bucuria pungii de pop-corn mancat zgomotos intr-o sala de cinematograf este interzisa de un "ssssssstttttttt!" timorant al unui spectator prea atent la film si nu la Viata, bucuria unor haine viu colorate este estompata de gri-ul prea tern cerut de un job si mai tern, bucuria de a savura frisca savarinei cu degetul aratator este portionata meschin de lingurite bine spalate si uneori lucrate-n argint si cu aur suflate…

Ne strabatem cararile vietii cautand bucuria la prea multi kilometri distanta, vrem sa o smulgem fortat de unde ea nici nu exista, speram sa o cumparam la preturi mai mari sau mai mici sau incercam asiduu sa o descoperim in sofisticate-alchimii…

Uitam prea adesea ca BUCURIA ESTE IN CLIPA DE-ACUM SI IN LOCUL DE AICI, oriunde iti indrepti privirea, oriunde iti intinzi mainile, oriunde iti trimiti visele…

Bucuria, de cele mai multe ori, ia forme marunte , invizibile ori impalpabile, iar alteori de-abia o (re)cunosti, micuta nestemata pierduta intr-un cufar cu comori sau poate ratacita intr-o mare de tristete…

Intr-un tarziu binevenit, in mod miraculous, uitandu-ma la mine, in mine si in juru-mi, am priceput ca SUNT !
Si-atunci m-am bucurat! Cu adevarat.

Si-am renascut in BUCURIA DE A FI, pe care-o simt si-o recunosc in fiecare Zi, sub felurite chipuri…


Iesirea din labirint

Cauti inlauntrul tau intelesuri si dai doar peste ziduri de netrecut. Incerci sa iesi din labirint ca un animal inspaimantat si pe masura ce cauti scaparea, te afunzi din ce in ce mai adanc in necunoscut. Vrei sa strigi, ceri ajutorul cu lacrimi in ochi ori cu zambetul pe buze, ti se intind cateva maini si ti se dau cateva expilcatii, dar toate astea nu-si au rostul…Nimic nu te poate salva, TU esti propria-ti mantuire si singurele adevaruri sunt cele din tine, singurele care te pot scoate in prapastie…

Asta e legenda ta, asta este legenda fiecaruia dintre noi…

Noi insine suntem singura cale spre iesire din propriul labirint. Nimic in plus, totul este atat de simplu: ramanem in mijlocul labirintului pana cand renuntam a mai cauta dincolo de noi…


…in noi e Totul si Totul e in Noi…

A deveni constient de Tine, cel care esti cu adevarat, a te cunoaste si a te REcunoaste, a renaste in aceeasi viata dandu-ti singur/singura sansa sa alegi dintre toate drumurile ce ti se deschid in fata, Drumul Tau, sunt pasi catre fiinta ta , ce asteapta sa fie parcursi…
In tumultul cotidian, in vuietul timpului care se pravale peste noi in cascada, in goana dupa false comori, pierdem sensul simplu , direct si clar al faptului de …A FI.

A fi – aceasta alchimie a carei deslusire o cautam mereu in locuri unde nu e de gasit, uitand sau nestiind ca in noi e Totul si Totul e in Noi.
Prosperitatea, abundenta, reusita, adevarul, libertatea, rasul, impacarea, intuitia, bucuria de a trai, toleranta, creativitatea, sensibilitatea, curajul, puterea, toate comorile sunt ascunse intr-un spatiu magic – TU.