BET ( Componenti )

powered by Tradeville

vineri, 11 martie 2016

9 lucruri pe care un prieten adevărat nu le va face niciodată

Un cunoscut are ceva în comun cu tine și se bucură de compania ta pentru o perioadă scurtă de timp. Un amic este aproape de tine când soarele strălucește și păsările ciripesc. Un prieten adevărat are cele mai bune intenții și niciodată nu ar face următoarele lucruri: Nu te va critica pentru că ai defecte Nu trebuie să îți ascunzi părțile negative de un prieten adevărat. El consideră că defectele sunt trăsături care te fac mai interesant și mai frumos. Prietenii adevărați se acceptă reciproc și se iubesc pentru felul lor de a fi. Nu va pleca atunci când vremurile sunt grele Cine este lângă tine atunci când treci prin perioade dificile și își sacrifică resursele pe care le are pentru a-ți îmbunătăți viața când ai nevoie? Când treci prin astfel de perioade, vezi cine este în jurul tău. Oamenii care mai sunt lângă tine îți sunt prietenii adevărați. Nu te va descuraja Din nefericire, cei care pretind doar că îți sunt prieteni te vor trage înapoi de la adevăratul tău potențial. Nu permite acestor persoane să-ți transforme cerul într-un tavan. Protejează-te de prietenii care îți minimalizează ambițiile. Cei care cred în tine te vor convinge că poți deveni cel mai bun. Nu îți va purta pică Unii oameni refuză să accepte că nu mai ești la fel, că ai făcut greșeli în trecut, ai învățat din ele și ai hotărât să mergi mai departe. Un prieten adevărat nu-ți va aminti de trecutul tău, dar te va ajuta să îți îndrepți prezentul și să îți construiești viitorul. Nu te va minți Dacă păstrezi în viața ta pe cineva care te minte mereu și încă îi oferi șanse să-ți demonstreze că poți avea încredere în el, înseamnă că ai ceva în comun cu el. Sunteți ambii mincinoși și neprietenoși cu propria ta persoană. Dacă îți ascunde adevărul, să știi că o face nu pentru beneficiul tău, ci pentru beneficiul lui. Nu este un prieten bun și nu merită să fie tratat ca atare. Nu va pretinde că are toate răspunsurile Dacă te gândești la persoanele care au avut un efect pozitiv asupra vieții tale, care cu adevărat au făcut diferența, vei realiza că nu sunt cele care ți-au oferit toate răspunsurile și ți-au rezolvat problemele. Ei sunt acele persoane care au stat lângă tine când ai avut nevoie, ai plâns pe umărul lor și chiar dacă nu aveau soluții pentru problema ta, ți-au fost alături pentru a le găsi. Nu va lua de la tine fără a da înapoi Meriți să fii cu prieteni care te fac să zâmbești, prieteni care te respectă și care nu te vor lăsa la greu. Dacă simți că cineva profită de tine, respectă-te îndeajuns pentru a schimba situația. Nu înseamnă că ar trebui să pui capăt relației, dar ar trebui să analizezi situația și să impui o limită când vine vorba de anumiți oameni. Nu te va intimida Ai nevoie de curaj pentru a te împotrivi dușmanilor, dar ai nevoie de tot atâta curaj pentru a te împotrivi prietenilor. Viața este prea scurtă pentru a te afla în compania celor care încearcă să te controleze sau să te manipuleze. Orice persoană care face acest lucru nu este un prieten bun. Fii independent și îndepărtează-te de ei. Nu te va face să simți că îl încurci Prietenia adevărată nu înseamnă promisiuni sau obligații stresante. Acțiunile pe care le fac prietenii sunt pentru că le pasă și pentru că vor să le facă. Nu alerga după oameni. Dacă cineva se consideră prietenul tău și te vrea în viața lui, își va face timp pentru tine. Nu trebuie să lupți pentru asta. Nu încerca să forțezi pe cineva care nu te apreciază la justa ta valoare. Un prieten adevărat, care îți înțelege durerile și problemele este mult mai valoros decât o mulțime de oameni care îți apreciază doar zâmbetele și bucuriile. El te acceptă pentru ceea ce ești și te ajută să devii cine ești capabil să devii. Prietenia adevărată este o responsabilitate dulce care trebuie cultivată, nu o oportunitate pe care să o exploatezi.

miercuri, 9 martie 2016

Trebuie să te cunoști pe tine însuți

Cu cât mai mult timp ai fost singur, cu atât mai bun vei fi într-o relație De ce relațiile romantice sunt atât de complicate? Și de ce le creăm, dacă sunt sortite eșecului? Relațiile ar putea fi o problemă uneori pentru că oamenii tind să învețe prin metoda încercării și erorii. Nu suntem siguri în legătură cu ce merge, așa că ne întâlnim cu toți care ne captează interesul, pentru a ne putea descoperi preferințele. Dar trebuie să fie ceva mai mult la mijloc. Multe relații fericite, care ar fi trebuit să funcționeze, au eșuat. Poate oamenii din ele nu au reușit să o mențină. Dar să vrei o relație nu înseamnă să fii gata pentru ea. Uneori nu suntem pregătiți emoționali pentru a ne întâlni. De exemplu, e foarte greu să te întâlnești cu cineva după o despărțire. Unul dintre motivele de bază pentru care oamenii se depart e pentru că nu sunt pregătiți mintal. Ei nu înțeleg foarte bine ce vor și de ce au nevoie, și nici nu sunt pregătiți să facă sacrificii. Poți zice, într-un fel, că nu sunt destul de maturi. Dar cum ar putea oamenii să facă sacrificii, dacă ei nici nu știu pentru ce le fac? Sau, și mai rău, dacă nu știu ce înseamnă să faci compromisuri? Pentru a fi pregătit mintal pentru relații, trebuie să te știi pe tine însuți foarte bine. Trebuie să fii intim cu tine. Asta implică să petreci mult timp cu tine însuți, singur. Și cu cât mai mult timp ești singur, cu atât mai bun va fi partenerul tău în viitor.
Cheltuim atâta timp, punându-ne măști pe față. Ne prefacem a fi persoane ce nu suntem. Și când încercăm din greu să ne încadrăm în peisaj, ne pierdem pe noi înșine, deseori fără a înțelege acest fapt. Atunci când ești singur și te studiezi pe tine însuși, vei înțelege ce e mai important pentru tine. Nu te aștepta ca acest lucru să fie ușor. Ar putea să sune ușor, dar e cu mult mai dificil decât crezi. Deprinderile vechi refuză să moară, și unicul mod de a face ceea ce trebuie făcut e să îți faci destul loc pentru a respira. Trebuie să înțelegi că e în regulă să fii singur uneori. Toți vrem pe cineva în viața noastră. Nimeni nu vrea să se simtă singur. Dar trebuie să fii singur și când ești singur. Fericirea ta, concentrarea și pofta de viață nu trebuie să depină de altcineva. Asta pare a fi oarecum imposibil. Mulți dintre noi sunt fericiți pentru că au un partener care îi iubește și pe care ei îl iubesc. Dar nu poți să îi permiți absenței cuiva să-ți definească viața. Prea multe persoană folosesc relațiile drept truse de prim ajutor, deși sângele continuă să curgă. Toți suntem un pic zgâriați, un pic speriați și un istoviți. Unele la sigur vor fi mai întunecate. Dar la sfârșitul zilei, fericirea ta e o alegere. Și o relație nu te va ”repara”. Tu alegi modul în care privești lumea. Dacă înțelegi asta și continui să privești lumea cum o făceai până acum, asta e alegerea ta. Dar dacă te forțezi să te schimbi, o poți face. Dacă îți schimbi realitatea, vei fi fericit cu viața ta. Vei fi fericit de tine însuți și de modul în care îți controlezi viața. Dacă te implici într-o relație înainte de a fi pregătit, atât mintal, cât și emoțional, acest fapt va reduce șansele ca această să funcționeze. Cum poți să iubești pe cineva, când nu te iubești pe tine așa cum ar trebui? Cum poți să iubești, când nu știi ce e dragostea? Cu cât mai mult ești singur, cu atât mai mari sunt șansele că relația următoare va fi ultima de care vei avea nevoie.

Dacă sunt supărată pe tine, nu înseamnă că nu te iubesc!

Dacă sunt supărată pe tine, asta nu înseamnă că nu te iubesc. Din contra, asta înseamnă că te-ai apropiat foarte mult de mine și că contezi pentru mine. Dacă sunt mâniată, asta nu înseamnă că vreau să mă despart de tine. Asta înseamnă că vreau să găsesc un teren comun și să clarificăm totul. Dacă sunt supărată, asta nu înseamnă că nu poți vorbi cu mine. Când sunt furioasă, devin mai direct și intențiile mele sunt mai clare. Dacă sunt supărată, asta nu înseamnă că vreau să-ți fac rău. Asta înseamnă că vreau să clarificăm situația înainte să începem să ne facem rău reciproc. Dacă sunt supărată pe tine, asta nu înseamnă că ești rău. Asta înseamnă că ai făcut ceva ce nu-mi place, și eu îți arăt asta. Dacă sunt supărată, asta nu înseamnă că mă voi aprinde din ce în ce mai tare. asta înseamnă că mă voi opri atunci când mă vei asculta. Dacă sunt supărată pe tine, asta nu înseamnă că nu te respect. Asta înseamnă că cred în faptul că mă vei răbda. Încerc să găsesc cuvinte și acțiuni care îți vor arăta sentimentele mele în cel mai clar mod.
Dacă strig, asta poate însemna că am multe emoții, nu că vreau să te presez sau umilesc. Dacă strig în prezența ta, asta nu înseamnă că strig la tine. Dacă mă enervez lângă tine, asta nu înseamnă că mă enervez pe tine. Dacă mă supăr, asta nu înseamnă că voi fi agresivă față de tine și-ți voi provoca durere. Uneori îmi ajunge să povestesc despre supărarea mea pentru a mă liniști. Dacă mă supăr pe tine, asta nu înseamnă că nu am alte emoții față de tine. Dacă mă supăr pe tine, asta nu înseamnă că nu te iubesc. Dacă mă supăr, asta nu e pentru vecie. E o stare de moment, ca și orice alte stări. Dacă mă super, asta nu înseamnă că sunt educată prost. Asta înseamnă că te ascult și că am multă energie vitală. Dacă mă supăr, asta nu înseamnă că nu mă pot lua în mâini și să-mi suprim emoțiile. Dacă mă supăr, asta înseamnă că sunt o persoană vie!

Dragostea dureaza trei ani si o zi

Unii vor sa reinventeze dragostea din mers,altii o au in sange gata sa explodeze in momentul pe care il considera oportun.. Oportun poate fii orice secunda sau ..niciodata.Daca nu te lasi dus de nas de ori ce fusta care-ti apare in cale si vezi viata asa cum este ea ,este foarte probabil sa dai de adevarata"dragoste". Satul de relatii in vant,limite in timp si prejudecati ..o vei gasi...te vei indragosti pe loc de ochii ei si felul cum te saruta ,o vei recunoaste si pe intuneric ,vei sparge tacerea cu dovezi si cuvinte sincere,cuvinte spuse din adancul inimi tale si asta doar pentru simplul fapt ca o iubesti. E dragostea noastra ,unica si parfurmata cu aroma unui gest facut la anumite ocazii sau pur si simplu....Adevarul devine frumos ..adevarul este in todeauna frumos,daca il creezi in "doi". Si ajungi in momentul in care stii ca daca minti,te minti pe tine.Impreuna timpul va trece vertiginos si fiecare secunda va lumina pe intuneric.Veti simti ambii ca ati ajuns in clipa in care e recomandat sa nu programezi ora la care sa fiti fericiti.Daca ti cont e bine ,daca nu ajungi sa numeri zilele..nu pentru ca nu iubesti,doar pentru ca ai impresia ca te omoara timpul si totul devine monoton. Confuz ,rutina..O crezi?? Te crede?? si uite asa voi numarati mai departe zilele... E partea in care dragostea se depoziteaza undeva in inima,dupa 3,5 sau 10 ani..apare frica,moleseala de dupa 30,cu chelie si bere in mana si cu reprosuri sa iesi mai repede din baie . Si totusi....iubirea ramane pentru ca totul se naste din diferente..Diferenta aici ??? Cu toti incercam sa ne traim iubirea ca in ultima zi si nu incercam sa o traim ca in prima zi .In prima zi atat de frumoasa,pura si atat de nevinovata.Si vine ziua in care trebuie sa decizi daca sa faci pasul urmator ..fiecare dintre noi...Ea se va gandi daca vrea sa simta transpiratia ta alaturi de trupul ei o viata,iar el daca va suporta toate momentele cand esti mofturoasa.Tu insa nu te vei speria... Vei fi destept sa recunosti ca dragostea nu inseamna doar plimbat sub cerul instelat si cadouri oferite pentru ochii frumosi,ca dincolo de "sex" mai exista ceva,ca dincolo de monotonie a mai ramas ceva.Iubirea nu e facuta sa "testeze" ci sa "uneasca"...iar daca recunosti acest lucru,restul nu e decat confirmarea la ceea ce deja stiti.El nu va inceta sa iti spuna ca esti frumoasa ,pentru ca te va iubi asa cum esti si va sti ca nimeni pe lumea asta nu este "perfect",iar cicatricele de pe burta sunt rezultatul fericiri voastre comune :copiii. El va iesi cu tine in oras,pentru ca treaba nu o sa aiba cu gurile rele pline de ruj demodat si te va saruta indiferent daca vei avea buzele rosii sau sterse in timp..pentru el tot dulci vor ramane.El va continua sa iti gateasca mancarea preferata,pentru ca stie cat de mult conteaza asta pentru tine si va tine minte cata sare sa puna in sos.El va privi cu tine un film romantic dupa 12 noaptea,pentru ca va sti cat de rabdatoare esti si tu atunci cand priveste un meci de fotbal cu prietenii. Si daca esti cu ea in fiecare zi,cu siguranta o vei vedea cu o cratita in mana sau inbracata intr-o rochie eleganta.Asa sau astfel,o vei iubi la fel de mult si treaba nu e "cratita" si nici "rochia' si invers,daca peste ceva timp in loc de muschii vei gasi o bucata mai mare de burta,nu vei fugii.. Dragostea ramane,dragostea exista... Dragostea nu moare dupa 3 ani,i-a se reinventeaza in timp,pe baza la ceea ce s-a construit in toti acesti ani.Dragostea dureaza atata timp cat voi doriti sa dureze si cat fiecare lucreaza asupra acestei relatii...si cand te gandesti ca totul a inceput cu un sarut,continua cu o relatie matura si frumoasa in timp... si se va sfarsi cu o casa in care strangeti jucariile dupa copii... Ea dureaza 3 ani,5 ani,10 ani...sau si o zi in care intelegi ca iubirea ta pentru el este "VESNICA"....

vineri, 4 martie 2016

Cum se iroseste o relatie de cuplu ce promitea

Cum se iroseşte potenţialul unei relaţii Sunt puţine lucruri care scot atât de eficient comoara şi gunoiul nostru interior la suprafaţă precum relaţiile cu alţi oameni, de la părinţi, iubiţi şi iubite, copii până la parteneri de afaceri şi prieteni. De aceea, fiecare relaţie este sacră pentru că reprezintă promisiunea, şansa de a scoate din mine lucruri neştiute, bune şi rele, care îmi vor amplifică puterea, îmi vor purifica rănile, întunericul şi demonii, vor sparge învelişul ce îmi ţine spiritul şi iubirea blocate în adâncul fiinţei mele. Înţelegerea, acceptarea şi conştientizarea faptului că orice om care acum are cel mai mic rol în viaţă mea este aici special pentru mine şi pentru a-şi face partea, pentru a-şi juca rolul în formarea şi desăvârşirea mea, precum şi eu mă aflu în viaţa tuturor oamenilor din jurul meu pentru a-mi face aceeaşi datorie, ar trebui să ne facă să cădem în genunchi plini de recunoştinţă în faţă celor care ne iubesc cel mai mult şi a celor pe care îi urăm şi dispreţuim cel mai mult precum şi în faţa tuturor de-a lungul acestui spectru. Nu neapărat în ordinea asta. De aceea, o relaţie de cuplu este una din tipurile de relaţii care are o însemnătate uriaşă în viaţă noastră. Nu a existat niciun curs de dezvoltare personală care să mă fi dus atât de adânc în sufletul meu precum relaţia de cuplu. Nicio carte, profesor sau învăţătură nu m-au făcut să îmi analizez propria lume interioară, să mă oblige să mă cunosc pe mine, cu lumina şi întunericul pe care le conţin aşa cum au făcut partenerele mele. Nu am chinuit pe nimeni în viaţa mea aşa cum mi-am chinuit partenerele şi nu am fost torturat de către nimeni aşa cum am fost şi eu torturat de ele. Deasemenea, au fost puţine plăceri mai mari pe care le-am gustat în această viaţă decât cele din relaţiile mele. Fericirea şi împlinirea solidă pentru mine într-o relaţie de cuplu s-a putut descătuşă după vârstă de 30 de ani pentru că am început să privesc relaţiile de cuplu dintr-o altă perspectiva şi această perspectiva este una diferită de curentul social cunoscut. Ce este o relaţie de cuplu? O relaţie este şansa pentru a deveni un om mai bun, mai fericit și mai împlinit. Orice relaţie de cuplu are potenţialul de a deveni o ”legătură a sufletelor”. În cuvintele lui John Wellwood: ”Asta înseamnă o legătură a sufletelor – doi oameni care se alătură unul altuia pentru a alimenta, a stimula şi a provoca paşi importanţi în dezvoltarea reciprocă. Indiferent ce se întâmplă într-o relaţie de cuplu, dacă ea nu contribuie la evoluţia ambilor parteneri este o relaţie irosită ce nu a fost trăită la adevăratul ei potenţial.
Cum se iroseşte potenţialul unei relaţii? Să crezi că o relaţie este doar pentru satisfacerea reciprocă a nevoilor este una din căile prin care poţi să îţi baţi joc de o relaţie. Când erai mic cineva avea grijă de tine. Creşti aparent, devii adult aparent, lumea e rece şi rea şi cauţi din nou să intri în starea aceea de lipsă de griji şi responsabilităţi aşa că intri într-o relaţie. Pari adult, ai o vârstă, ai un job, dar iluzia asta se destramă rapid când începi să ceri partenerului să aibă grijă de tine şi de nevoile tale aşa cum părinte are grijă de nevoile unui copil mic. Mai mult, te simţi neiubit dacă celălalt nu manifestă grijă faţă de tine şi de nevoile tale ca şi când să te îngrijească pe tine ar fi un job nou la care s-a înhămat. ”Te iubesc deci ai privilegiul de a te ocupa de nevoile mele”, par să spună partenerii. Oamenii folosesc foarte greşit cuvântul iubire. În foarte multe cupluri, în loc să îşi spună unul altuia ”te iubesc” ar trebui să îşi spună ”am nevoie de tine.” E drăguţ ca cineva să gătească pentru tine. Sau să spele. Sau să te asculte. Dar înainte să cunoşti persoana cu care acum ai o relaţie de cuplu, poate a trebuit să îţi gătești singur. Ce ai făcut când îţi era foame şi nu aveai o relaţie de cuplu? Nu cred că ai murit de foame şi nici nu cred că ai căutat vinovaţi pentru că nu ai sub nas ciorbă caldă. Ai trecut la acţiune şi ai rezolvat singur problema. Cum se face că acum când eşti într-o relaţie de cuplu, brusc, faptul că celălalt nu îţi găteşte te face să te simţi neiubit? Cum se face că acum celălalt a devenit bucătarul de serviciu, responsabil cu hrănirea ta? De asta ai intrat într-o relaţie? E mai ieftin şi lejer să plăteşti pe cineva să îţi gătească decât să intri într-o relaţie de cuplu pentru asta. Sau poate vrei să vorbim despre cadouri. Înainte de a avea o relaţie, nu cred că plângeai zi de zi în pernă pentru că nu îţi fac oamenii din jur cadouri. Când ţi-ai dorit ceva mult, ţi-ai cumpărat. Nu ai căutat vinovaţi pentru asta, nu te-ai simţit mai puţin iubit pentru că a trebuit să mergi la magazin, să scoţi banii şi să plăteşti pentru ceva ce îţi doreşti. Comanda catile Personalitate Alfa Cum se face că acum, în relaţia de cuplu, celălalt a primit această povara şi responsabilitate, de a-ţi face cadouri? Sigur, e un gest drăguţ să primeşti un cadou însă de aici şi până la a te simţi prost, trist, nefericit pentru că nu primeşti cadouri și să îți acuzi partenerul de lipsă de iubire e o cale foarte lungă. Ce anume te face să devii o panseluţa sensibilă într-o relaţie de cuplu şi să îl încarci pe celălalt cu atât de multe obligaţii rostite şi nerostite? Cum se face că starea ta interioară se schimbă atât de violent în urma unui singur gest făcut sau nefăcut al celuilalt? Nu cumva toate aceste cerinţe şi nevoi ascund cu totul altceva? Nu cumva ai o stare de neîmplinire în inima ta, legat de propria ta persoană şi viaţă iar asta te face să cauţi o alinare în celălalt obligându-l să ghicească nevoi, gânduri şi stări pe care tu le ai şi le ţii ascunse chiar şi pentru tine? Oamenii sunt nefericiţi în cuplu, se ceartă şi se despart din multe motive: sexuale nevoi nesatisfăcute nepotrivire de caracter lipsa pasiunii plictiseală lipsa unui plan comun impulsivitate şi instabilitate emoţională… …şi multe altele. Toate acestea sunt valide însă cea mai mare greşeală este să fugi din relaţie înainte să înveţi lecţia, înainte să înţelegi ce anume a scos din tine relaţia respectivă şi înainte să ai recunoştinţa faptului că în această relaţie ai avut şansa să te cunoşti pe tine mai bine, cu defecte şi calităţi şi că ştii la ce ai nevoie să lucrezi în continuare. Sunt foarte multe lecţii ce pot fi învăţate într-o relaţie. Să îţi asculţi inima ar fi una din aceste lecţii. Lucrurile sunt foarte simple. Există relaţii de rahat din care trebuie să pleci pentru că te omoară. Şi există relaţii care par de rahat pentru o clipă dar dacă rămâi acolo determinat să vezi care e lecţia, s-ar putea să descoperi cel mai frumos cadou pe care viaţă ţi-l poate oferi. Cum afli în care situație ești? Doar ghidul tău interior îți poate spune asta. El e acolo și îți vorbește. Ascultarea lui este un proces prin care va trebui să treci și nu va fi nimeni să facă această muncă în locul tău. Iubirea adevărată. În vocaţie există mai multă iubire decât în multe relaţii de cuplu. Imaginează-ţi. Omul cu vocaţie, se trezeşte cu entuziasm de dimineaţă, întreaga lui viaţă, pentru a munci neobosit ca să dăruiască lumii creaţiile sale. Munca lui va ajunge să bucure oameni pe care nici măcar nu îi cunoaşte dar prin ce a creat le va transmite o bucăţică din spiritul lui, din iubirea lui. Câte relaţii de cuplu cunoşti în care atitudinea permanentă este de dăruire cu bucurie, zi de zi, aşa cum este în viaţa omului cu vocaţie? Poate că relaţiile de cuplu au alt rol în viaţa noastră şi pentru cei care caută iubirea aceea descrisă în mitologie şi cărţi ale înţelepţilor ar trebui să înceapă căutarea ei în alte părţi fără a minimaliza importanța relaţiilor de cuplu. Dacă ar fi să numesc suferinţa numărul 1 cu care un psiholog se confruntă, aceea ar fi dezamăgirea oamenilor că ceilalţi nu le fac pe plac, nu îi servesc şi nu îi iubesc. E o suferinţă care nu şi-a găsit rezolvarea niciodată aplicând metodele deja cunoscute şi nici nu se va găsi o rezolvare până când căutarea şi atenţia omului suferind nu se vor îndrepta spre adevărata sursă a iubirii.

luni, 15 februarie 2016

De ce sunt unele femei frumoase si singure. 5 raspunsuri

Celebrele gemene Karen si Kristy Ambrose si-au dat cu parerea despre motivele pentru care sunt unele femei frumoase si singure, pe popsugar.com. Vorbim despre femei destepte si frumoase, dar fara iubit. Sunt o multime de articole scrise si tiparite pe acest subiect, insa misterul tot nu a fost elucidat. De ce sunt in toata lumea femei frumoase si singure? Poate pentru ca au tot ce isi doresc si nu mai au nevoie de nimeni si de nimic altceva in viata lor. Bineinteles ca oricine isi poate da cu parerea, dar adevarul este intotdeauna undeva la mijloc. Vorbim totusi despre femei care au reusit in cariera, care pot fi iubite loiale si viitoare mame perfecte. Femei cerebrale, care au grija de aspectul fizic si de sanatatea lor. Femei care isi acorda suficienta atentie cat sa se simta bine in pielea lor. Cu toate astea, pentru ceilalti raman doar niste femei frumoase si singure. De ce au acest statut, cand pot tine in brate orice barbat ravnit de femei, ne raspund gemenele Ambrose. Nu ies la intalniri de dragul intalnirilor Aceste tipe nu-ti pierd timpul si energia cu un barbat cu care nu se vad mult timp impreuna. Intalnirile ocazionale sunt pentru ele o pierdere de timp pretios. Asta nu inseamna ca nu sunt interesate de intalniri, nu. Doar ca nu pot face compromisuri in privinta intalnirilor mediocre. Mai degraba prefera sa mearga la sala sau sa-si puna masti naturale de ingrijire a tenului. Nu cred in sex fara sentimente Oricat am incerca sa „dansam“ in jurul subiectului, generatia noastra stie ce inseamna si profita de ideea de sex fara obligatii. Sau de statutul de „prieteni cu beneficii“. O femeie frumoasa, insa, nu se multumeste doar cu actul in sine, ci vrea ceva mai mult, mult mai mult. Vrea sa fie ocrotita si iubita, nu doar sa-si satisfaca unele nevoi. Nu cauta sa umple un gol in viata lor Adesea suntem concentrati pe anumite puncte-cheie in viata: cariera, familie, sanatate, viata de cuplu si prieteni. Oare o femeie singura, pe picioarele ei, poate face fata la toate astea? Cu siguranta nu si nici nu vrea. Are o viata implinita si nu simte nevoia sa dispere ca nu si-a intalnit jumatatea. Si nici ca nu are inca un copil. Multe femei frumoase si singure asteapta sa duca la bun sfarsit noi provocari in viata lor, fie ca e vorba despre cariera sau viata sentimentala. Par sa le aiba pe toate Stiu, acest statut este controversat, dar foarte aproape de realitate. O femeie frumoasa, desteapta si cu personalitate sclipitoare ii poate speria pe cei mai multi barbati care nu au de gand sa aiba o relatie serioasa si eventual de lunga durata. Stiu exact ce vor O astel de femeie, frumoasa dar singura, are ceva experienta in relatii si a invatat multe din greselile ei, dar si din ale altora. Asa ca a obosit sa faca exceptii, mai ales cand vine vorba de barbatii care se vor puternici si intelepti, acasa la mama lor. De obicei, o femeie frumoasa si desteapta vrea acelasi lucru si de la un barbat. Mai precis, isi doreste un barbat independent, optimist si care stie sa atraga succesul de partea lui.

sâmbătă, 13 februarie 2016

Cum îţi dai seama dacă o femeie a făcut sex cu o seară înainte Mersul unei femei poate scoate din minți un bărbat, însă poate ascunde și un secret intim al acesteia, dacă a fost sau nu satisfăcută cu o noapte înainte.
Cei care nu sunt mari cunoscători ai sexualității feminine trebuie să știe că urmașele Evei pot avea două tipuri de orgasm: vaginal și clitoridian. Primul are loc atunci când penisul partenerului are forma literei ”J” și poate atinge foarte ușor punctul ”G”. Majoritatea însă au al doilea tip de orgasm, cel clitoridian, în urma stimulării clitorisului. Dacă sunteți curioși să aflați cu adevărat, nu doar din spusele ei, în ce măsură partenera voastră a fost satisfăcută în pat cu o zi înainte, ei bine, urmăriți-i mersul. Nu este o glumă! Un grup de sexologi de la Universitatea Catolică Louvain, din Belgia, au studiat legătura dintre modul în care pășește o femeie și istoricum orgasmelor ei vaginale. În cadrul cercetării, aceștia au adunat două tipuri de femei: un grup care au avut orgasm vaginal și unul din care făceau parte femei care nu au exepreimentat climaxul vaginal. Astfel, la 81,25 la sută dintre cele care au avut parte de orgasm vaginal, oamenii de știință au observat că acestea aveau mersul legănat (pelvisul descria o anumită rotație), puneau pași mari și hotărâți, iar musculatura cospselor era foarte tonifiată, întocmai ca în cazul atletelor. Cu alte cuvinte, domnilor, dacă partenera de viață mișcă ușor din șolduri atunci când merge, pășește cu încredere și pare relaxată este clar că a fost mulțumită de prestația voastră în așternut. Limbajul trupului spune mai multe despre tine decât ți-ai imagina, tocmai de aceea specialiștii au urmărit care sunt semnele care trădează despre tine anumite detalii… intime. Picioarele… Spun dacă o persoană te place. Deși femeile sunt experte în a-și ascunde adevăratele sentimente și a mima dezinteresul față de un bărbat, ei bine sunt gesturi care le trădează. Atât în cazul lor, cât și în cazul bărbaților, mișcările picioarelor trimit în mod inconștient semnale în legătură cu ceea ce simt în realitate. Persoanele care stau cu picioarele depărtate, în timp ce discută cu tine, înseamnă că te admiră în secret. În schimb, dacă cineva nu te suportă va sta cu picioarele fie încrucișate sau cu picioarele sub șezut. Ochii… Uitându-te în ochii unei persoane îți poți da seama de orientarea politică. Nu toată lumea își spune sus și tare congingerile, sunt și interlocutori pe care trebuie să-i ghicești în această privință, lucru care îți poate folosi într-o negociere, spre exemplu. Dacă tu observi pe cineva, în timpul unei discuții, în partea dreaptă a persoanei cu care vorbești, și te uiți într-acolo, iar interlocutorul privește în aceeași direcție, înseamnă că are viziuni liberale. Conservatorii, pe de altă parte, vor continua să te privească, în exact aceeași situație, fără să țină cont de direcția în care tu te uiți. Asta în primul rând pentru că nu le place să fie manipulați și se încăpățânează să facă ceea ce vor ei.

duminică, 31 ianuarie 2016

12 indicii care iti spun din timp ca o persoana se va imbogati

Te‐ai intrebat vreodata cum au reusit oamenii bogati sa faca avere? Conform unui studiu citat de theglobeandmail.com, in comportamentul unor persoane exista o serie de indicii care iti pot spune daca se vor imbogati la un moment dat. Autorul Thomas Corley, care a documentat, timp de cinci ani, viata de zi cu zi a 233 de oameni bogati si a 128 de oameni saraci a ajuns la concluzia ca o persoana care nu s‐a nascut bogata poate face anumite schimbari care o vor ajuta sa aiba succesul financiar pe care si‐l doreste. „Mi‐am dat seama ca nu este atat de important ce se intampla in afaceri, ci obiceiurile zilnice, activitatile. Acestea sunt cauzele bogatiei sau saraciei tale”, a declarat Corley, conform finance.yahoo.com. Prin urmare, fiecare dintre noi si‐ar putea da seama, analizand comportamentul persoanelor apropiate, daca unele dintre ele s‐ar putea imbogati la un moment dat. Procentele de mai jos sunt elocvente si sunt rezultatul studiului realizat de Corley, conform richhabits.net. Iata care sunt cele 12 procente cu valoare de indiciu care deosebesc oamenii saraci de persoanele bogate: 1. 70% dintre bogati consuma mai putin de 300 de calorii pe zi din mancare de proasta calitate, in timp ce 97% dintre saraci consuma peste 300 de calorii din asa‐numita ”junk food” Oamenii bogati isi permit sa mearga la cele mai apreciate restaurante pentru a manca. Ei sunt atrasi deopotriva de calitatea alimentelor, de modul in care sunt serviti si de atmosfera din interiorul localului. Ei frecventeaza, cu precadere, astfel de pub‐uri si restaurante, insa studiile arata ca acestia obisnuiau sa manance sanatos cu mult inainte de a se imbogati. Pur si simplu, un astfel de obicei tine de grija pentrupropria sanatate. 2. 44% dintre bogati se trezesc cu trei ore inainte de a incepe munca, spre deosebire de 3% dintre saraci „Cine se scoala de dimineata departe ajunge”, spune un vechi proverb romanesc. Oamenii de succes stiu asta mai bine decat oricine. 3. 80% dintre bogati ii felicita pe ceilalti de ziua lor de nastere sau de onomastica, spre deosebire de 11% dintre saraci Oamenii bogati stiu sa stabileasca si sa pastreze relatii bune cu cei din jurul lor. 4. 6% dintre bogati spun ce gandesc, in comparatie cu 69% dintre saraci Punctul 4 se afla in stransa legatura cu punctul 3 si tine de stabilirea si pastrea bunelor relatii cu ceilalti potentiali parteneri de afaceri. In lumea business‐ului nu este recomandat sa spui tot ce gandesti. Singurul care face asta si nu saraceste pare sa fie Donald Trump, care s‐a nascut bogat 5. 67% dintre bogati isi astern obiectivele pe hartie, in comparatie cu 17% dintre saraci Gandeste‐te mai putin la obiectivele saptamanale pe care vrei sa le atingi si noteaza‐le pe cele pe care vrei sa le indeplinesti intr‐un interval de timp de un an. 6. 76% dintre bogati practica un sport de patru ori pe saptamana, spre deosebire de 23% dintre saraci In fond, ne putem astepta ca punctul 6 sa se afle in legatura cu punctul 1. Este vorba despre sanatate si despre respectul pentru ei insisi. 7. 70% dintre parintii bogati ii determina pe copiii lor sa fie voluntari cel putin 10 ore pe luna, spre deosebire de 3% dintre saraci Unele persoane ar putea spune ca oamenii bogati fac asta deoarece veniturile le permit sa‐si indemne copiii sa lucreze gratuit. Cu toate acestea, oamenii bogati cunosc valoarea voluntariatului si a competentelor pe care cei tineri le pot dobandi in diferite situatii de lucru. 8. 86% dintre bogati cred in invatarea continua, pe tot parcursul vietii, spre deosebire de 5% dintre saraci Acesta poate fi unul dintre motivele pentru care oamenii bogati tind sa se imbogateasca in mod constant, iar oamenii saraci raman, cu unele exceptii, la fel de saraci. 9. 81% dintre bogati respecta, mereu, o lista cu lucruri pe care trebuie sa le faca zilnic, spre deosebire de 19% dintre saraci Planificarea activitatilor este una dintre retetele succesului. 10. 67% dintre bogati se uita cel mult o ora la TV in fiecare zi, spre deosebire de 23% dintre saraci Oamenii bogati sau cei care doresc sa se imbogateasca par sa aiba lucruri mai importante de facut. 11. 6% dintre bogati admit ca le place sa barfeasca, spre deosebire de 79% dintre saraci Oare exista o legatura intre punctul 10 si punctul 11? Noi credem ca da. 12. 84% dintre bogati cred ca norocul se naste din obiceiurile sanatoase, spre deosebire de 4% dintre saraci Oamenii bogati cred mult mai mult in fortele proprii si in obiceiurile lor zilnice decat oamenii saraci. Conform autorului Thomas Corley si a procentelor de mai sus, oamenii bogati au dreptate in aceasta privinta.