BET ( Componenti )

powered by Tradeville

duminică, 10 octombrie 2010

De ce inselam femeile: al doilea esec

Draga mea A.,

Imi pare rau ca ai avut o reactie atat de ciudata fata de prima mea scrisoare, ceea ce nu inseamna ca nu-ti inteleg revolta. Nu e in intentia mea nici sa te scot din minti si nici sa scot de la naftalina stafiile trecutului – asa cum crezi tu. Dar stiu bine ca, dupa zece ani in care mi-ai suportat toanele, meriti sa stii cum au stat lucrurile in realitate, in spatele acelei perdele pe care impreuna am creat-o. Meriti sa intelegi de ce nu tu esti vinovata pentru ca povestea noastra, odinioara vesnica, a ajuns marfa de tomberon. Poate o sa-ti foloseasca, poate nu. Mie sigur imi face bine sa ma spovedesc. N-ai decat sa ma crezi bolnav, nebun sau disperat. Poate ca si sunt asa, cate putin din toate astea. Zece ani de secrete m-au obosit si nu pot merge inainte pana nu afli tot. Daca n-ai chef, poti sa nu citesti nimic din ce-ti scriu. Dar o sa citesti, stii bine, pentru ca esti femeie si nu-ti poti refuza luxul de a fi curioasa. Asa cum nici eu nu mi-l mai permit pe cel de a fi discret.

De altfel, sa-ti zic o chestie stranie: parca nu mai prezinta niciun interes femeile acum, in lumea asta noua, pe care ai creat-o cand m-ai parasit, si in care nu mai am pe cine minti.

Cu zece ani in urma, lucrurile stateau cu totul altfel. N-aveam de gand sa nu-ti fiu fidel – eram inca niste copii si copiilor le plac lucrurile clare. Cu Teodora, ti-am povestit, a fost un accident, si sa stii ca intalnirile neprevazute cu foste iubite o sa fie mereu unul dintre cele mai frecvente feluri in care un barbat fraudeaza monogamia. Atractia care a existat invie usor, nu e nevoie de flirt si explicatii, trupurile isi cer dreptul la constitutional.

Sa mergem mai departe: greseala aia mi-a lasat o constiinta neasteptat de grea, si multa vreme am fost sigur ca nu voi mai calca niciodata stramb. Mi s-a-ntamplat atunci ce li se-ntampla adolescentilor, cand pun prima tigara in gura: stii, e gustul ala oribil si innecacios, care te face sa crezi ca tu n-ai cum sa devii vreodata sclavul unui obicei care pare sa nu-ti faca placere. Dar exact faptul ca-ti ridici garda in fata viciului te face instantaneu vulnerabil. La fel stau lucrurile si cu adulterul: cu cat e mai mare primul rateu, cu atat mai lesne vei cadea in capcana celui de-al doilea.

Aminteste-ti primul an al nostru: eram indragostit pana peste urechi. Prietenii tai si prietenii mei deveneau prietenii nostri, obiceiurile mele si obiceiurile tale deveneau obiceiurile noastre, ne exploram, incepeam sa ne cunosteam, ne tachinam, ne alintam, ne certam si ne impacam de trei ori pe saptamana. Dulcile sinusoide ale unui inceput de relatie. Si ne juram, fara sa ne mintim catusi de putin, dragoste eterna. Caci toate povestile de dragoste sunt eterne, dar pe o perioada limitata de timp.

Un gand, pe nestiute, a inceput sa ma sacaie: ma uitam la felul in care colegii mei de facultate jucau la bursa relatiilor amoroase, cum participau la licitatiile atractiei sexuale, cum cautau sa intalneasca cererea cu oferta: unii pierdeau, altii castigau, dar toti aveau ce povesti. Numai eu, inchis in dragostea mea nemuritoare pentru tine, eram exclus din acest joc de societate plin de adrenalina si extaz. Imi spuneam, desigur, ca varianta mea de viata este singura care merita aleasa, aia rupta din povesti si din filme. Dar apoi incepeam sa gandesc ca un om marunt: toate cunostintele mele despre femei o sa se rezume la fix trei bucati vagin, n-o sa dezleg niciodata sarada asta atat de provocatoare, enigma femeii. Si, incet-incet, am inceput sa-i invidiez pe cei cativa crai studentesti din jurul meu care consumau lunar ratia mea de vaginuri pentru o viata.
Sa nu ma acuzi de vulgaritate, ma simteam doar ca un soldat ranit inainte sa inceapa razboiul. Nu dadeam o jumate de ceapa degerata pe posesoarele organului de consum. Doar el, orificiul imposibil de explorat, ma frustra. Si uite-asa, dupa vreo sase luni de suferinta muta, am decis sa scap de frustrarea asta, inainte ca povara ei sa ne afecteze povestea. Mi-am spus ca nu pot sa te dau la schimb cu o bucata de carne rozalie. Asa ca am ales solutia cea mai putin sentimentala: o prostituata.

Asa a considerat mintea mea cea proasta ca o sa pot impaca dragostea pentru tine si curiozitatea varstei. Ei bine, a fost groaznic: un apartament in care si vizorul usii duhnea a promiscuitate, o blonda vopsita cu ceva ieftin si cu niste maini groaznice. Folosea un roll-on Nivea pentru a suplini secretiile naturale si era atat de grotesc felul in care sarmanul roll-on inversase axila cu inghinalul incat mi-a pierit pe loc cheful de experiente noi. Am inceput sa ma gandesc la sutele de barbati pe care cavitatile domnisoarei cu pricina le consumasera pentru un minim profit si ma intrebam doar daca eu oi fi fiind suficient de dotat pentru a face fata unui asemenea organ feroce. Ce sa-ti mai zic? Oribil, m-am simtit ca dupa o vizita la dentist: dadusem niste bani si ma alesesem doar cu niste dureri.

Macar dentistul te vindeca; eu eram mai bolnav decat inainte: constiinta era acum de doua ori mai grea, in timp ce trupul si mintea erau la fel de nesatisfacute. Asa ca, inca dinainte sa fi fost consumata pana la capat, a doua greseala o cerea insistent pe a treia.

Una peste alta, pentru vreo doua sau trei luni, am incercat totusi sa ma concentrez exclusiv asupra ta. Si telenovelele erotice ale colegilor de facultate si ale amicilor de pahar au parut, pentru o vreme, neinteresante. Dar in mine se deschisese un nou teren de lupta: nu-i mai invidiam pentru ca isi luau periodic portia de carne noua. Acum, ii invidiam pentru ca-si permiteau flirtul. Dar despre asta, iti scriu data viitoare.

O sa citesti, stiu. Ti-am spus, niciodata nu-i prea tarziu sa-ti afli povestea. Si sper sa ma mai poti crede ca te-am iubit in tot timpul asta.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu