In cateva contexte mentionabile din viata mea,am stiut de la bun inceput (vorba vine "bun") ca beau otrava. E drept,turnam apa in ea,s-o mai diluez,ca si cum as fi preferat o moarte lenta uneia rapide si izbavitoare. Ma rog,ma obisnuisem cu otraviri exogene deghizate artistic in povesti de dragoste.... La asta a contribuit si faptul ca aveam numai prietene care-mi semanau periculos,de zici ca imparteam acelasi tata. Toate erau inhamate,ca si mine,la ricsa vreunei relatii aberante. Ai fi zis ca asta era criteriul dupa care ne inhaitam! Una dinte ele,tin minte,era de 4 ani rezerva unui tip care locuia de fapt cu alta,dar care-i spunea asteia ca el e nevoit sa fie jigodie scarboasa (ma rog,el se caracteriza mai elegant,asta e doar traducerea mea),deoarece colocatara era dependenta de alcool si de anumite sortimente de analgezice si ca,daca el o lasa,grumazul ei ar fi ajuns in streang. Noua ajunsese sa ne fie mila de el,pana cand prietena noastra ne-a tras cate un picior pe sub masa,ca sa ne mai revenim din compasiunea asta ,neloiala ei. Intr-un final,tot el a lasat-o,dupa cum a lasat-o si pe dependenta lui de opioide encefalice stinse cu vodca,deoarece a cunoscut o tanara plina de personalitate si inteligenta,cu studii de cupa C spre D,care i-a reasezat faliile vietii si l-a scapat de postura lui de lepadatura ordinara (aici,iarasi,el folosise alte cuvinte,dar le-am adaptat eu).
O alta amica zabovea lenevos intr-o relatie cu unul care,de trei ani,n-o informase inca daca o iubea sau nu,cererea era inca la comisie,nesolutionata. Avea zile cand parea ca da,asta se vedea din faptul ca o saruta un pic inainte de sex si pe urma nu pleca imediat de la ea,mai statea o ora,doua si era foarte,foarte dragut,ii explica si ei de ce l-a dat afara Becali pe Bergodi de la Steaua,de ex. Atunci ea se simtea asa alintata,ca l-ar fi pupat pe gat - doar ca el nu prea incuraja manifestarile labiale necontrolate.
Am vazut femei si barbati cu plamanii plini de apa tulbure,care se agatau de maluri sentimentale pe jumatate surpate. Si,desi continuau sa se zbata,isi dedicau ultimele zvarcoliri aceleiasi cauze pierdute,sub deviza : "Ai reusit? Continua! N-ai reusit? Continua sa plangi!".
Atarnati de cate-o relatie,ca niste parasutisti intepeniti stupid intre copaci,incepem sa ne balabanim cu placere in adierea neghiobiei.
Cunos o femeie care-mi spune mereu ceva ce pe caietul ei pare logic,dar nu reusesc eu sa ma obisnuiesc cu teorema,dealtfel : ca de ce sa-l lase pe imbecilul de acasa,cand oricum lumea colcaie de aceeasi imbecili? I-am explicat ca s-ar putea sa gasesca si imbecili mai educati,dar ea ma lua in serios,nu stia de gluma. Ba chiar mi-a spus ca s-a intalnit cu cativa indivizi de pe net si ca absolut toti erau cazuti in cap. Asa ca vietuieste si azi langa gogomanul din cauza caruia nimeni n-o mai invita nicaieri,fiindca merge si el cu ea oriunde se gaseste ceva de baut cu peste 12% alcool.
Cred ca suntem patologic atasate de suferinta. Fara sursa stresului,ne simtim ca si cum am pleca in graba de acasa fara sutien si realizam asta abia cand dam cu ochii ca prunele gogonetze ale tipilor de pe strada,parcati neregulamentar pe bluza noastra. Induram mizerii umane cu o voluptate demna de o cauza mai buna.
Si mai cred ca o inertie raioasa ne tine priponite-n relatii dislocate moral. Stim prea bine ca acest circ nu duce nicaieri mai departe de gardul compromisului,dar cum si vedetele se trantesc in fotolii televizate si sustin cu indaratnicie un truism cretinoid - ala cu "oricine trebuie sa faca si compromisuri,daca doreste sa reuseasca in viata" - tindem sa ne consolam cu filosofiile de plastic ale divelor decoltate. Si sa ne plesnim fericirea peste ochii ei frumosi,de cate ori incearca sa ne aduca aminte ca meritam mai multa dragoste.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu