Draga A.,
Cateodata, cand trec printr-o pasa ceva mai misogina si-mi vine sa ma rafuiesc, in gand, cu specia femeiasca, imi spun ca anii aia au fost un lung sir de promisiuni incalcate. Promisiuni pe care mi le faceam mie, in dimineti cu suflet greu si testicule usoare, convins c-o sa le respect. A zecea va fi ultima si ma voi intoarce exclusiv la tine. Ba nu, a zecea fara a socoti ce s-a intamplat inainte sa te cunosc. A zecea fara a socoti ce s-a intamplat inainte sa te cunosc si fara sa te pun pe tine pe lista. Ba a cinspea va fi ultima. Ba a douazecea, e cifra rotunda. Ba a treizecea sau la 30 de ani, care din ele se va intampla prima...
Dar alteori, de cele mai multe ori, cand ma uit in urma si nu pot sa neg ca anii aia au fost cei mai frumosi din viata mea, imi dau seama ca ar fi, din partea mea, o mare nedreptate si o si mai mare minciuna sa reduc totul la niste nume adunate. Ca un batran sportiv care isi spune, cand e trist, ca viata
lui se reduce la o vitrina plina de trofee, iar cand e vesel isi aduce aminte cu cata munca le-a castigat si cu cata bucurie le-a primit. Pot sa reduc totul la sex? Poate ca da. Pentru ca actul sexului ingloba in el bucuria cunoasterii reciproce, bucuria adevarului imposibil de rostit altfel, bucuria pe care ti-o da perspectiva unui zambet inca nezambit, bucuria de a fi rupt, cu cele mai rudimentare mijloace, barierele construite cu cinica migala de o lume care nu mai face diferenta intre bine si rau.
Sa ma opresc din pacat, imi spuneam din cand in cand. Dar ce pacat e acela care nu raneste pe nimeni?
Pe tine trebuia sa te mint si nu-mi placea deloc sa fiu mincinos, dar nu aveam de ales. In schimb, in cealalta lume a mea, nu minteam aproape niciodata. Si cand minteam, o faceam mintindu-ma mai intai pe mine. Celelalte ma acceptau asa cum eram, iar eu le acceptam asa cum erau. Si era uimitor cat de usor ne puteam satura din firimiturile ramase de la ospatul celorlalte realitati. Fara minciuna, lucrurile mergeau minunat. Puteam vorbi cu ele despre orice; sinceritatea nu ma putea costa nimic. Daca s-ar fi rupt un flirt din cauza sinceritatii, n-ar fi fost nicio paguba: invatasem ca, daca deschizi ochii si bei suficienta bere, afli repede ca traiesti in lumea tuturor posibilitatilor. Invatasem insa si altceva: cu cat eram mai relaxat si mai sincer, cu atat mai aprinsa era atractia. Fetele sunt niste creaturi imbibate in masochism, functioneaza adesea dupa principii vaginale, unde micile dureri anticipeaza marile placeri. Cu cat le judecam mai sincer si mai aspru, cu atat pareau mai dispuse sa se lase cunoscute mai indeaproape. Ca intr-o vizita la ghicitoare, sinceritatea mea enervanta, exagerat de rautacioasa uneori, deschidea in ele o supapa ciudata, aproape obligandu-le sa-si expuna unui ochi oracular cele mai ascunse secrete.
Cuvintele astea doua, comunicare si comuniune, au aceeasi radacina semantica. Eu n-am facut decat sa invat cum poti deturna, in doi parteneri ocazionali, nevoia sufletului de comunicare intr-o nevoie a trupului spre comuniune. Daca tu ai fi fost prietenul meu din copilarie, fetele celelalte erau prietenii efemeri, pe care ti-i faci impartind un compartiment de tren ori terasa unei pensiuni estivale. Probabil ca de aici venea si satisfactia: caci, de multe ori, ajungi sa fii mai sincer cu cel care iti era strain acum jumatate de ora decat cu propria familie. Si-apoi, momentul in care hainele nu mai incurcau pe nimeni. Doamne, draga mea A., acum stiu bine: nu stii nimic despre o femeie daca n-ai facut dragoste cu ea. In lumea sexului, femeile intra ca in moarte: nu mai conteaza ce-au fost si ce-au facut inainte de-a ajunge acolo.
Acolo, pe taramul epidermei, al mucoaselor si al fluidelor, nu mai ramane nimic din ceea ce lumina zilei poate marturisi. Timidele devin amazoane, stapanele devin sclave, constitutiile firave devin feroce, trupuri de otel se inmoaie si tremura in spasme, ochii hipnotici invata sa stea inchisi, mutenia devine vocaliza, in timp ce guri neobosite nu mai pot silabisi, sanii mici ca azimele umplu palmele la fel de bine ca rudele lor dospite, spiritele artistice se afunda in kitsch, dupa cum sufletele simple se fateteaza ca diamantele, bisericoasele isi canta pacatul, necredincioasele vorbesc cu Dumnezeu, diferentele dispar pe de-a-ntregul si reapar alchimizate, in numele unei diversitati si mai ample.
Dar, asa cum iti spuneam si la inceput, nu mereu ma gandesc la asta. Fiecare numar de telefon scris cu ruj pe oglinda din baie pe care trebuia sa-l sterg amuzat, fiecare periuta de dinti pe care trebuia s-o arunc grijuliu, fiecare prezervativ, fiecare fir de par nebrunet pe care trebuia sa-l adun de pe cearsafuri, de pe covor sau de pe bancheta masinii, ca un infractor profesionist care distruge probele, fiecare rest de guma de mestecat pe care trebuia sa-l dezlipesc, in chinuri vesele, din parul pubian – altfel spus, fiecare dimineata de dupa – ma apropia de ziua in care aveam sa-mi dau seama ca particip la un concurs fara castigatori. Incetul cu incetul, mi-era tot mai limpede ca, pana la urma, nu exista decat una. Aceea. Dar erai tu aceea sau mi se paruse?
Da, draga mea A., trebuise sa aflu eu insumi ce mi se spusese mai de mult: cu cat inveti mai mult, cu atat stii mai putin. Si inca mai aveam de invatat.
Ma binedispune gandul ca iti pot povesti toate astea. Iti multumesc ca ai rabdare cu mine. Sper ca ti-e bine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu