Draga A.,
Te-am iubit zece ani si jumatate. Dupa aia, intr-o joi dupa-amiaza, mi-ai spus ca te-ai indragostit de altcineva. Tin minte ca imi proptisem privirea pe unul din zecile de canari imprimati pe cearsaful tau si ca primul meu gand n-a fost legat de tine, ci de acei Tweety. Imi imaginam fundul paros al celuilalt asezat pe canarii nostri, asta era tot ce puteam sa-mi imaginez, pentru ca sub nicio forma nu puteam sa-mi reprezint acest detaliu dezgustator decorand spatiul dintre coapsele tale. Mai stiu ca mi-am adunat toata decenta din mine ca sa reusesc sa plec fara sa las in urma genul ala de cuvinte grele pe care traditia adulterului le cere folosite in asemenea ocazii. Si-mi mai amintesc cum, drogat de adrenalina propriului meu esec, ma gandeam sa-ti urez noroc in noua ta aventura. Bine ca n-am facut-o, probabil ca m-ar fi tradat vocea si ai fi putut sa crezi ca zic asta in bataie de joc.
Au trecut cateva luni de-atunci si am aflat – sa le multumim prietenilor nostri comuni pentru ca stiu care din secrete trebuie povestite – ca ai o constiinta grea. Tu, sarmana, iti imaginezi ca duci in spate povara naufragiului. Asa e, nu? Ei bine, draga mea stafie, nimic n-ar fi mai gresit. Si de-asta m-am decis sa-ti scriu aceste randuri, pentru ca vreau sa-ti usurez sufletul si sa-ti poti vedea linistita – sau macar lucida – de noua ta viata. Si, mai mult decat atat, vreau sa-mi usurez si mie sufletul. Ca sa-ti zic pe scurt: in zece ani si jumatate, te-am inselat de mai bine de douazeci de ori. Si nici nu-ti poti imagina cat de mult am suferit pentru ca, printre toate lucrurile pe care le imparteam cu tine, a trebuit sa existe aceste douazeci si ceva de povesti nerostite.
O sa-mi spui, dupa ce le vei citi, ca ai trait o minciuna. De-asta mi-e cel mai frica. Dar mica mea excursie la confesional nu trebuie sa tina cont de asta. Si-apoi, nu-ti poti inchipui cat de greu mi-a fost mie sa traiesc intre doua adevaruri, rascracit intre doua lumi imposibil de conciliat.
Paradoxul e ca, daca n-as fi avut de cand ma stiu ochii astia pacatosi, gata sa se scurga dupa orice ansamblu armonios de fese, sani, picioare si zambete, n-as fi avut niciodata parte de tine. Mai tii minte, nu? Asa ai aparut in viata mea, desi aveam pe altcineva. Si spuneai atunci ca asa e dragostea, o lupta, unii pierd, altii castiga. Iar eu ma intrebam cum de nu te intristeaza victoria ta: ce fel de baiat cucerisesi? Unul care sarise in bratele tale fara sa-i pese ca lasa in urma o fata care nici nu se putea dumiri unde gresise? Pentru ca eu ma cunosteam destul de bine inca de pe-atunci. Stiam ca am 19 ani si ca, oricat de indragostit eram de tine, saream intr-un tren al carui capat de linie nu era vaginul tau.
Oricum, in seara in care mi-ai acordat onoarea primului sarut, mi-am jurat mie insumi sa-ti fiu fidel. Si m-am tinut de cuvant fix sapte zile.
In a opta, m-a sunat Teodora. Nu mai parea suparata ca o parasisem. Sau, poate, se prefacea bine. Desi cred ca de-adevaratelea nu mai era suparata. La 19 ani, sufletele coaguleaza rapid si inimile care par rupte pentru totdeauna se repara una-doua. Bun, si m-a sunat Teodora. Am vorbit cateva minute, pe urma am stabilit ca n-are rost sa consumam impulsurile (ce scumpe ni se pareau telefoanele, in 1999!), a zis ca se suie intr-un taxi si vine la mine sa vorbim mai linistiti. A zis ca imi aduna intr-o plasa toate cartile si micile rahaturi pe care le lasasem pe la ea pe-acasa, mi-a sugerat sa fac si eu la fel. Si asta am si facut, asteptand-o. Si viermele ala nemernic, acea tenie imposibil de ucis a poligamiei, mi-a mai spus o chestie: fa-ti si un dus. Si mi-am facut. M-am supus, desigur. Dar stiam ca dusul ala e semn clar ca astept de la Teodora mai mult decat un schimb de carti. Si asa au si stat lucrurile: am vorbit o vreme, am convenit sa ne aducem aminte doar lucrurile frumoase dintre noi (fusesem impreuna aproape un an si fusese un an plin de lucruri dragute), dulcegariile astea ne-au emotionat, ea a scapat o lacrima, eu i-am luat capul in palme, s-o consolez... Si in clipa aia, niste rotite din noi au scapat de sub control. Automatismele alea pe care le creasem facand sex s-au mai cerut o data puse in aplicare. Dar n-a fost doar atat, nu. S-a adaugat pasiunea sinucigasa a celor care nu mai au nimic de pierdut, Dumnezeule, ce ironie, cat de superbe sunt aceste ultime conjunctii de amor. Stateam deasupra ei ca si cum as fi stat deasupra vietii si a mortii, era ca si cum incercam sa patrund in colul uterin al Timpului, era ca si cum furasem de la o viata inselatoare un sfert de ora de adevar absolut.
Si pe urma, ea si-a adunat intr-o codita parul ala castaniu si lucios si a plecat. N-am mai vazut-o vreo doi ani. Iar eu m-am dus si m-am imbatat ca un porc, gandindu-ma cat de insignifiante pareau jocurile erotice dintre mine si tine in umbra orgasmului apocaliptic al Teodorei.
Pentru ca asa mergeau atunci treburile dintre noi doi, draga mea. Erai pe cat de plina de entuziasm, pe atat de stangace. Asta, de altfel, m-a si ajutat atunci sa trec peste mustrarile primului pacat: am dat vina pe tine si pe nepriceperea ta.
Asta a fost atunci si inca mai credeam ca ma pot schimba. Ca n-a fost asa, vei afla din urmatoarele mele scrisori. Fiindca, draga mea A., nu-i niciodata prea tarziu sa-ti afli povestea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu